Ziua Eroilor, sărbătorită la Titu
1 min read
Creștinii ortodocși sărbătoresc joi, 25 mai, la 40 de zile de la Învierea Domnului, Înălțarea. În semn de recunoștință pentru eroii patriei care au căzut pe câmpul de luptă, administrația orașului Titu a adus un omagiu în acest sens.
Oficialităţi ale oraşului Titu, în frunte cu primarul Traian Niculae şi viceprimarul Gabriela Chițu, consilieri locali, preoți, reprezentanți ai partidelor politice, reprezentanți ai Poliției Titu, ofițeri ai Detașamentului de Pompieri Titu din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Basarab I Dâmbovița, Jandarmeria Titu, Asociația Rezerviștilor oraș Titu, au participat la manifestările comemorative care au avut loc de Ziua Eroilor.
Aceste manifestări au avut loc la Monumentul Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial de la Titu-Târg, la Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 din Titu-Gară şi la Cimitirul Eroilor din al Doilea Război Mondial de la Sălcuța.