22 aprilie 2025

24breakingnews

Știri de ultimă oră

Ziua Armatei Române – sărbătorită la Titu

2 min read
Spread the love

Data de 25 octombrie marchează Ziua Armatei române, armată care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

 

Această zi este, prin urmare, una dintre cele mai importante aniversări naţionale, poporul român omagiind armata, faptele ei de arme și de omenie și îi cinstește pe toți cei care au onorat sau onorează haina militară cu însemnele statului român și sunt în slujba patriei și a valorilor, care fac din România o țară implicată și respectată în NATO și UE.

Cu această ocazie, la monumentele din orașul Titu: Cimitirul Eroilor din al Doilea Război Mondial de la Sălcuța, Monumentul eroilor din Primul Război Mondial de la Titu Târg și Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 din Titu, au avut loc: intonarea Imnului Național, slujbe de mulțumire TE DEUM – susținute de un sobor de preoți din parohiile din oraș, coordonați de preotul Protopop Gabriel Voicilă, dar și alocuțiuni aduse de către doamna Ionela Bucur – profesor de istorie la Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” din Titu.

În cadrul evenimentelor au fost prezenți Gabriela Chițu – viceprimar al orașului Titu, Sandu Marius Adrian – administrator public, consilieri locali, reprezentanți ai compartimentul cultură –sport din cadrul Primăriei oraș Titu, cadre didactice, cadre militare în rezervă, ofițeri și agenți din cadrul Poliției Române-oraș Titu, reprezentanți ai Poliției Locale, alaturi cetățeni ai orașului Titu.

Evenimentul s-a finalizat cu depuneri de coroane în semn de recunăștință, din partea Primăriei Orașului Titu, Consiliului Orașului Titu, Poliției Române –Oraș Titu și a partidelor politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *