Sute de polițiști, din opt județe, au pus ochii pe traficul de pe drumul național 6! Au fost aplicate peste 580 de sancțiuni
1 min read
Poliția Română a desfășurat astăzi o amplă acțiune de prevenire și control al traficului rutier pe Drumul Național 6, la care au participat structuri din opt județe. Operațiunea s-a încheiat fără niciun accident rutier, un rezultat care confirmă eficiența măsurilor luate de oamenii legii.
În intervalul orar 11.00–15.00, autoritățile au mobilizat 132 de polițiști, care au organizat 49 de filtre rutiere și au folosit 33 de dispozitive radar pentru monitorizarea vitezei și a comportamentului șoferilor.
Pe parcursul acțiunii, au fost efectuate peste 356 de testări pentru consumul de alcool și 8 testări pentru substanțe interzise, în urma cărora polițiștii au aplicat 588 de sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri de la legislația rutieră.
Reprezentanții Poliției Române subliniază că rezultatul-cheie al acestei acțiuni îl reprezintă menținerea unui trafic sigur, sancționarea comportamentelor riscante și, cel mai important, înregistrarea a zero accidente rutiere pe sectorul monitorizat.
„Siguranța rutieră rămâne o prioritate”, transmit autoritățile, care anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a reduce riscurile din trafic și de a crește gradul de responsabilizare al participanților la circulație.