„SPAIMA” HoReCa a fost săltat de Direcția Națională Anticorupție! Ce acuzații i se aduc lui Cristian Popescu Piedone
1 min read
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac percheziții marți dimineață la mai multe adrese din Ilfov, Prahova și Constanța, inclusiv la locuința șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone.
Piedone este suspectat de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Conform surselor Antena3 CNN, Piedone ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic din Sinaia, înainte de controlul pe care șeful Protecției Consumatorilor urma să îl facă la hotelul acestuia
Iată comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.