Șeful DSVSA Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, prezent la Bilanțul final al Comandamentului Sezon Estival 2022
2 min read
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis luni într-un comunicat de presă că în perioada 27.06-28.08.2022 s-au realizat pe litoral 1.970 de controale la operatorii economici cu activitate în alimentaţia publică şi desfacerea cu amănuntul a produselor alimentare. În urma acestora s-au aplicat 439 de sancţiuni în valoare de peste 4 milioane de lei.
„La sediul DSVSA Constanţa a avut loc astăzi ședinţa de închidere a Comandamentului Sezon Estival 2022, prezidată de către preşedintele ANSVSA dr. Alexandru Bociu, în prezenţa vicepreşedinților dr. Dănuț Păle Dănuţ și dr. Ioan Oleleu, directorului general dr. Cristian Togan, coordonatorul Comandamentului dr. Sandu Tolea și directorului executiv al DSVSA Constanţa dr. George Nica.
În perioada 27.06-28.08.2022 s-au realizat 1.970 de controale la operatorii economici cu activitate în alimentaţia publică şi desfacerea cu amănuntul a produselor alimentare. Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au aplicat 439 de sancţiuni în valoare de 4.075.800 lei. În total, au fost emise o ordonanță de interzicere a activității şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii.
De asemenea, au fost confiscate şi trimise către neutralizare 2116,74 kg de produse alimentare (produse din carne, peşte, produse din peşte, preparate culinare), care erau improprii consumului uman.
În urma acestor controale s-au constatat deficiențe cu privire la:
- comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar;
- ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării;
- condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
- depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.
Echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor împreună cu instituţiile partenere, au efectuat controale la festivaluri, la manifestări culturale cu specific gastronomic, la festivităţile prilejuite de ziua Marinei Romane şi în toate unităţile de alimentaţie publică, reușind să realizeze dezideratul propus, 0 toxiinfecţii alimentare”, se arată în comunicat
Comandamentul Sezon Estival 2022 şi-a desfăşurat activitatea pe zona litorală delimitată de localitățile Corbu, respectiv Vama Veche.