Scenă incredibilă! După ce s-a certat cu soția, un bărbat și-a aruncat câinele de la etajul 5
2 min read
Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce în urma unui conflict cu soția sa, a luat câinele și l-a aruncat pe geam, de la etajul 5.
Din cauza leziunilor suferite, câinele a decedat, transmit polițiștii
„La data de 20 septembrie 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul pentru Protecția Animalelor au reținut un bărbat, în vârstă de 62 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție fără drept.
La data menționată, în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție și ai Serviciului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi aruncat câinele, de la un etaj superior al unui bloc, din Sectorul 2.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii celor două subunități, împreună cu un medic veterinar din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor, pentru efectuarea cercetărilor.
Astfel, s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau în locuința situată la etajul 5 al unui bloc din Sectorul 2, în urma unui conflict între doi soți, bărbatul ar fi luat câinele aflat în imobil și l-ar fi aruncat de la fereastra balconului.
De asemenea, din cauza leziunilor suferite, câinele a decedat, acesta fiind trasportat la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală.
Totodată, bărbatul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție fără drept”, transmite DGPMB