România trebuie să implementeze Venitul Minim European Adecvat până în 2024. Ce prevede directiva
1 min read
România trebuie să implementeze Venitul Minim European Adecvat până în 2024. Ce prevede directiva europeană și ce impact are pentru români, arată o analiză Claudia Sofianu, Partener, și Dan Răuţ, Manager, EY România, scrie stiripesurse.ro
Din cele mai recente date Eurostat cu privire la salariul minim lunar, reiese că România (cu puțin peste 600 euro) se poziționează printre ultimele țări din UE, pe locul 20 din 22, doar înaintea Ungariei și Bulgariei, pe o scară a acestui indicator cuprinsă între 2.387 euro în Luxemburg și 399 euro în Bulgaria. Deși reprezintă o problemă stringentă doar pentru o parte dintre țările membre, tema venitului minim este poziționată în continuare cu prioritate pe agenda de lucru a instituţiilor europene.
Statele membre au la dispoziție doi ani de zile să implementeze directiva
Un pas important în acest sens a fost adoptarea de către Parlamentul European, în toamna anului trecut, a Directivei 2041/2022 privind salariul minim adecvat în UE, iar din momentul intrării în vigoare a acesteia (octombrie 2022), statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune prevederile acesteia în legislația locală…citește INTEGRAL aici