Președintele CJD, Corneliu Ștefan: În ședința Consiliului Județean a fost votat bugetul pe 2023, secțiunea de dezvoltare fiind de 60% din valoarea acestuia
1 min read
𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐢 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐮 𝐬𝐢 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐬𝐮𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐨𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐃𝐚𝐦𝐛𝐨𝐯𝐢𝐭𝐚, 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐮 𝟐𝟎% 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭 𝐢𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟐, a transmis joi președintele CJD, Corneliu Ștefan.
„𝐀𝐬𝐭𝐚𝐳𝐢, 𝐢𝐧 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧, 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐯𝐨𝐭𝐚𝐭 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑, 𝐬𝐞𝐜𝐭𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝟔𝟎% 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢𝐚.
Am reușit să asigurăm banii necesari pentru toate domeniile, astfel încât să continuăm investițiile în drumuri, în sectorul sanitar, în învățământ, dar și sumele pentru cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene și a celor prin Programul Național „Anghel Saligny”.
Mă bucur că și în 2023, prin această construcție bugetară, vom susține dezvoltarea comunităților locale prin finanțarea 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚.
De asemenea, au crescut considerabil alocările financiare pentru întreținerea și reparația drumurilor județene.
Vreau să mulțumesc consilierilor județeni, colegilor din aparatul Consiliului Județean Dâmbovița și tuturor celor care au înțeles cât de importantă este dezvoltarea județului nostru.
Astăzi, ca de fiecare dată, s-a votat pentru dâmbovițeni și pentru viitorul județului Dâmbovița”, a transmis liderul CJD, Corneliu Ștefan