Polițiștii dâmbovițeni continuă acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice
1 min read
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți la datorie și au continuat misiunile circumscrise ordinii și liniștii publice, dar și pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Astfel, polițiștii de la rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, în colaborare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au fost în teren, fiind organizate 5 acțiuni punctuale.
De asemenea, pe raza județului Dâmbovița, au fost organizate 14 filtre, fiind oprite pentru control 320 de autovehicule, legitimate 452 de persoane și testați 166 de șoferi pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 70.725 de lei, dintre care 95 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 20 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au retras 5 certificate de înmatriculare și au reținut 8 permise de conducere.