22 aprilie 2025

24breakingnews

Știri de ultimă oră

O porțiune din podul care leagă Crimeea de Federația Rusă a fost distrus de un camion cu bombă

2 min read
Spread the love

Autorităţile ruse au transmis că un camion cu bombă a provocat incendiul şi prăbuşirea unei secţiuni a podului Kerci, care leagă Crimeea de Federația Rusă. Oficialii ucraineni au ameninţat în mod repetat că vor ataca podul, scrie news.ro

 

 

 

Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean, a sugerat că Ucraina ar fi fost implicată în incident, declarând că ”podul, Crimeea sunt începutul”, iar ”tot ce este ilegal trebuie distrus, tot ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei, tot ce aparţine ocupaţiei ruse trebuie expulzat”. De asemenea, locuitorii din zonă s-au grăbit spre benzinării, din teama unei potenţiale penurii de combustibil, relatează The Guardian.

Comitetul Naţional Antiterorism a precizat că bomba a incendiat şapte vagoane care transportau combustibil, ducând la ”prăbuşirea parţială a două secţiuni ale podului”.

Podul de aproximativ 19 kilometri peste strâmtoarea Kerci care leagă Marea Neagră şi Marea Azov este cel mai lung din Europa.

Traficul a fost suspendat pe podul rutier şi feroviar, deschis în 2018 şi conceput pentru a lega Crimeea de reţeaua de transport a Rusiei.

”O cisternă de combustibil arde pe una dintre secţiunile podului din Crimeea”, a transmis agenţia, citând un oficial regional, dar fără a preciza cauza.

Presa ucraineană a declarat că explozia de pe pod a avut loc în jurul orei 6 a.m.

Inaugurat în mai 2018 de Valdimir Putin, podul, care este atât rutier, cât şi feroviar, are o lungime de 19 kilometri, traversează Strâmtoarea Kerci, între Marea Azov şi Marea Neagră, şi leagă Peninsula Kerci, în Crimeea, de Peninsula Taman, în sudul Rusiei, scrie news.ro

Sursa foto:
AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *