Munca e grea! O tânără de 26 de ani a fost reținută de polițiști după ce a furat dintr-un supermarket! Nu se află la prima abatare, femeia având încă un dosar penal, tot pentru furt
2 min read
O tânără în vârstă de 26 de ani a făcut un obicei din a fura din magazine, aceasta fiind prinsă din nou în timp ce fura dintr-un supermarket produse în valoare de 900 de lei. La poliție se află în lucru un alt dosar penal pentru furt calificat în care tânăra ar fi sustras împreună cu prietenul acesteia mai multe produse din incinta unei alte unități comerciale.
„Polițiștii din cadrul Secției nr.2 de poliție Ploiești au reținut o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.
În fapt, tot ieri, în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați de către un agent de pază al unui supermarket din zona de Nord a municipiului, despre faptul că o tânără ar fi sustras produse în valoare de aproximativ 900 de lei.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind o tânără în vârstă de 26 de ani din orașul Mizil.
La nivelul unității de poliție se află în lucru un alt dosar penal pentru furt calificat în care tânăra ar fi sustras împreună cu prietenul acesteia mai multe produse din incinta unei alte unități comerciale.
În baza probatoriului administrat față de aceasta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat”, a transmis IPJ Prahova