Misiune grea, dar nu imposibilă, pentru polițiștii Secției Mătăsaru! Cu ce caz s-au confruntat oamenii legii
2 min read
Un bărbat de 45 de ani, din Costeștii din Deal, a fost reținut de polițiștii Secției de Poliție Mătăsaru, după ce în cursul serii de 15 august, pe fondul consumului de alcool, ar fi dat foc unor așternuturi, moment în care incendiul s-a extins pe întreaga suprafață a locuinței. Astăzi, 17 august bărbatul a fost prezentat magistraților, fiind arestat pentru 30 de zile.
„La data de 16 august a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat de 45 de ani, din Costeștii din Deal, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, fiind bănuit că, în cursul serii de 15 august a.c., pe fondul consumului de alcool, ar fi dat foc unor așternuturi, moment în care incendiul s-ar fi extins pe întreaga suprafață a locuinței din Costeștii din Deal.
Astăzi, 17 august a.c., bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite IPJ Dâmbovița