Mesajul primarului Daniel Cristian STAN după reconfirmarea în funcția de președinte al Organizației PSD Târgoviște
2 min read
Joi, 27 octombrie 2022, a avut loc la Târgoviște, conferința de alegeri a Organizației locale a PSD. Într-o sală arhiplină, cu membrii de la cei mai tineri, la cei mai în vârstă, Daniel Cristian Stan a fost reconfirmat în funcția de președinte al organizației PSD Târgoviște. Faptele și nu vorbele, au făcut ca Daniel Cristian Stan să fie iubit în adevăratul sens al cuvântului de cei prezenți la această conferință. Vizibil emoționat de cuvintele invitaților, în speță președintele PSD Dâmbovița și CDD, Corneliu Ștefan, senatorul Titus Corlățean, prefectul județului Claudia Gilia, edilul Târgoviștei a primit mandat pentru a aduce punctaj maxim în alegerile de toate „felurile” din anul 2024.
Vă prezentăm integral, mesajul lui Daniel Cristian Stan:
„În primul rând, un uriaș Mulțumesc pentru colegii mei. Am spus de atâtea ori, declar și aici, cu mândrie: vă respect și vă sunt recunoscător pentru faptul că formăm o echipă atât de bine legată, atât de puternică, atât de frumoasă. E meritul vostru.
Am fost reales președinte al PSD Târgoviște, organizație-etalon în județul Dâmbovița, motor electoral al partidului. Munca imensă a membrilor PSD Târgoviște a făcut să avem rezultate formidabile în alegeri, scoruri la care, odată (demult), nici nu visam. De aici și configurația administrativă actuală, una confortabilă, care a făcut posibilă transformarea în bine a municipiului-reședință în ultimii ani.
Căci despre asta e vorba, onest. Munca politică ne-a dus în poziții decizionale la nivel de administrație, iar munca din acele poziții ne-a adus rezultate politice foarte bune. Și tot așa, din nou și din nou și din nou. O bună recrutare a echipei politice, seriozitatea și buna credință față de ce le-am promis oamenilor au fost mereu atuurile noastre. Aici, la PSD Târgoviște; aici, la PSD Dâmbovița.
Mai mult ca niciodată, suntem o echipă. Mai evident ca oricând, suntem în postura de a produce fapte bune în comunitate. Să facem asta în continuare, cu responsabilitate și încredere!”