Marcel Ciolacu: Susțin amendamentul care prelungește plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază
2 min read
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni pe Facebook că susține amendamentul depus în Parlament de PSD, prin care se prelungește, până la 31 decembrie 2024, plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază.
„Susțin amendamentul depus astăzi în Parlament de #PSD, amendament care prelungește plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024! Este o măsură absolut justificată până când inflația va ajunge sub 5% la finele anului, conform datelor BNR.
Zilele viitoare venim și cu un mecanism îmbunătățit de plafonare a prețurilor la energie și gaze, care să ofere un ajutor suplimentar atât populației, cât și economiei până în 2026”, a transmis Marcel Ciolacu pe Facebook
Lista cu alimentele de bază plafonate:
- Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 de grame, fără specialități
- Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
- Brânză telemea de vacă vrac
- Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
- Făină albă de grâu „000” până la 1 kg
- Mălai pănâ la 1 kg
- Ouă de găină calibrul M
- Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
- Carne proaspătă pui – Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard
- Carne proaspătă porc – Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc.
- Legume proaspete vrac – Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi.
- Fructe proaspete vrac – Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă.
- Cartofi proaspeți albi vrac
- Zahăr alb tos până la 1 kg
- Smântână- 12% grăsime
- Unt până la 250 grame
- Magiun până la 350 grame