30 aprilie 2026

24breakingnews

Știri de ultimă oră

Lovitură de senzație pentru fotbalul românesc: Chindia Târgoviște devine partener oficial FC Barcelona!

3 min read
Spread the love

Fotbalul dâmbovițean marchează o premieră istorică: Chindia Târgoviște devine primul club din lume care semnează un parteneriat direct cu gigantul spaniol FC Barcelona. Într-o zi memorabilă pentru județul Dâmbovița și pentru sportul românesc, acordul a fost parafat de prim-vicepreședintele catalanilor, Rafael Yuste, și va transforma clubul Chindia într-un veritabil pol de performanță și formare de talente.

Colaborarea aduce nu doar acces la metodele de antrenament ale celebrului club, ci și oportunități reale pentru jucătorii tineri de a fi pregătiți după standardele academiei catalane, vizite de lucru, schimburi de experiență și, cel mai important, șansa ca cei mai buni să ajungă direct în curtea Barcelonei. O inițiativă unică în România, care promite să plaseze județul Dâmbovița pe harta internațională a fotbalului și să deschidă drumul către un viitor plin de performanțe.

„Zi de referință pentru fotbalul dâmbovițean! Chindia Târgoviște a semnat parteneriatul oficial cu FC Barcelona, unul dintre cele mai mari și respectate cluburi ale fotbalului mondial.

Acum este o certitudine: Chindia Târgoviște devine primul club de fotbal din lume care încheie un astfel de parteneriat, semnat de prim-vicepreședintele FC Barcelona, Rafael Yuste.

Această colaborare înseamnă:
– Sprijin concret și o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea clubului Chindia Târgoviște;
– Acces direct la metodele de antrenament ale clubului catalan;
– Oportunități reale pentru ca tinerii jucători să fie formați după modelul FC Barcelona;
– Vizite, schimburi de experiență și colaborări constante între staff-urile tehnice.

Mai mult, parteneriatul deschide drumul către performanța de top: cei mai talentați tineri din cadrul clubului Chindia Târgoviște vor avea șansa să ajungă la FC Barcelona, beneficiind de sprijinul staff-ului tehnic relocat chiar aici, în Dâmbovița!
De asemenea, vor fi aduși la Chindia Târgoviște jucători de valoare, monitorizați de FC Barcelona, fie de la echipele de tineret, fie de la echipa secundă a Barcelonei.

Mulțumesc tuturor celor care au crezut în acest proiect și au muncit pentru a-l transforma în realitate.
De astăzi, Chindia Târgoviște pune județul Dâmbovița pe harta fotbalului internațional!
Hai Chindia!”, a transmis președintele Corneliu Ștefan

 

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan:

„Zi de referință pentru toată suflarea fotbalistică dâmbovițeană!

Chindia Târgoviște devine primul club care încheie un parteneriat cu „Fc Barcelona” în vederea realizării unei strategii de dezvoltare pe termen lung, implicând implementarea metodelor de antrenament ale clubului catalan, vizite ale staff-ului tehnic de la Barcelona in România, pentru evaluarea și urmărirea indicatorilor, deplasarea a 2-3 tineri jucători târgovișteni la Barcelona pentru sesiuni de antrenament cu staff-ul catalan, acces la baza de scouting și suport în aducerea unor jucători de valoare monitorizați de clubul catalan sau care activează în cadrul clubului la echipa de tineret sau Barca B.

Cu o prestație cel puțin încurajatoare în perioada de pregătire, marcând 11 goluri în ultimele 2 meciuri, cu seriozitate și respectarea angajamentelor, Chindia poate deveni o protagonistă a sezonului următor și să facă uitate momentele din finalul campionatului trecut, iar în 2-3 ani să evolueze din nou pe prima scenă fotbalistică a țării! Hai, Chindia!!!”