Liderii UE pun la cale ruperea de gazul rusesc și de coordonarea militară americană
2 min read
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor încerca, joi şi vineri, la Versailles, să pună bazele unei Europe mai suverane după şocul invaziei ruse în Ucraina, care a expus slăbiciunile blocului comunitar, notează France Presse, potrivit Agerpres.
Războiul declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin a scos în evidenţă absenţa de capacităţi militare europene, statele membre reducându-şi mult bugetele de apărare după sfârşitul Războiului Rece.
El a pus de asemenea în lumină dependenţa extremă a UE faţă de gazul importat din Rusia, care îi limitează capacitatea de acţiune împotriva Moscovei.
Însă, chiar dacă UE a adoptat un pachet de sancţiuni fără precedent, ea continuă să finanţeze Rusia prin achiziţiile energetice de care nu se poate lipsi pe termen foarte scurt.
Această dependenţă îi ameninţă de asemenea economia, care trebuie să se consolideze după ce a suferit deja şocul istoric al pandemiei de COVID-19.
‘Acest summit este cel al tresăririi europene, al suveranităţii europene’, se subliniază la Palatul Elysée.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în campanie pentru realegere şi care asigură preşedinţia rotativă a Consiliului UE, vede în criza actuală confirmarea tezelor pe care le dezvoltă de mai mulţi ani.
Liderii celor 27 de state membre se vor reuni la Palatul Versailles joi, cu începere de la ora locală 16:30 (15:30 GMT), şi vor începe printr-o discuţie legată de apărare şi energie, înaintea unui dineu de lucru cu privire la Ucraina. Ziua de vineri va fi consacrată consolidării modelului economic al UE…citeste INTEGRAL aici
sursa foto – realitatea.md