Femeile social-democrate au vizitat Secția de Oncologie din cadrul Spitalului de Urgență din Târgoviște
1 min read
Femeile din cadrul Organizației Femeilor Social-Democrate au vizitat astăzi Secția de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște pentru a îi încuraja pe cei aflați în suferință și a stat de vorbă și cu familiile aflate lângă aceștia.
„Cu o zi înainte de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, alături de doamnele din Organizația Femeilor Social Democrate Dâmbovița, am vizitat pacienții Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
I-am încurajat pe cei aflați în suferință și am stat de vorbă și cu familiile aflate lângă aceștia.
Cancerul este o afecțiune care, depistată și tratată la timp, poate fi ţinută sub control, chiar vindecabilă.
Cu siguranță vor ieși învingători din această luptă”, a transmis OFSD Dâmbovița