Două persoane au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu autoturismul
1 min read
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe raza localității Drăganu.
Salvatorii au intervenit cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de o ambulanță SAJ.
Echipajele au identificat la fața locului două victime, neîncarcerate.
O persoană de sex masculin în vârstă de 52 de ani, care prezenta traumatism în zona lombară, a fost preluată de către paramedicii SMURD și transportată la spital, iar o persoană de sex feminin a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj SAJ.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor. Cazul a rămas în atenția polițiștilor pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.