16 aprilie 2026

24breakingnews

Știri de ultimă oră

Doliu în rândul pompierilor din Dâmbovița: rămas-bun unui om al datoriei și al demnității

1 min read
Spread the love

Un pompier respectat, un coleg de încredere și un om al datoriei s-a stins din viață, lăsând un gol profund în rândul celor care l-au cunoscut.

Plt. adj. Dumitra Nicolae a activat din anul 2006 în cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, fiind apreciat pentru discreție, demnitate și spirit de echipă.

„Cu sufletul îndurerat, am primit cu tristețe vestea trecerii în neființă a colegului nostru, Plt. adj. Dumitra Nicolae, subofițer operativ principal în cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa.

Încadrat din anul 2006, a fost un om al datoriei, respectat de colegi pentru seriozitate, calm și spiritul de echipă. Dincolo de misiuni, a dus și o luptă personală, purtată cu demnitate și discreție.

Ne vom aminti mereu, cu respect și recunoștință, implicarea sa și modul în care a fost alături de ceilalți, ori de câte ori a fost nevoie.

Suntem alături de familia greu încercată și de colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, în aceste momente de durere.

Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis ISU Dâmbovița