Doi bărbați au fost prinși de polițiști cu 3,2 metri cubi de material lemnos, fără a deține documentele necesare prevăzute de lege
1 min read
Un bărbat din comuna Crângurile a fost prins de polițiști pe raza comunei Valea Mare cu 1,2 metri cubi de material lemnos, fără a deține documentele necesare prevăzute de lege. Oamenii legi i-au confiscat lemnele și l-au sancționat contravențional.
„La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 de Poliție Rurală Valea Mare au depistat, pe raza localității, un bărbat, din comuna Crângurile, care transporta, cu un vehicul cu tracțiune animală, 1.2 metri cubi de material lemnos, fără a deține documentele necesare prevăzute de lege.
Bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat”, a transmis IPJ Dâmbovița
Tot în aceeași zi, a fost depistat un alt bărbat, din comuna Ludești, care transporta, cu o autoutilitară, 2 metri cubi de material lemnos, fără a deține documentele necesare prevăzute de lege.
Și în acest caz, bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.