Crucea Roșie Română a inaugurat Depozitul Zonal de Materiale pentru Situații de Urgență Dâmbovița
1 min read
Crucea Roșie Română, prin Crucea Roșie Dâmbovița, a inaugurat Depozitul Zonal de Materiale pentru Situații de Urgență Dâmbovița.
Acest depozit, care va fi finanțat printr-un parteneriat strategic cu Crucea Roșie Italiană, va servi județele Dâmbovița, precum și județele din apropiere: Prahova, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Vâlcea și Olt. Prin acest mijloc, Crucea Roșie Română va putea asigura distribuția rapidă și eficientă a materialelor de urgență în situații de criză. Colaborarea dintre Crucea Roșie Română și Crucea Roșie Italiană reflectă angajamentul comun de a spori pregătirea și reziliența comunităților vulnerabile.
Depozitul, situat în Târgoviște, strada Constructorilor nr. 40A, reprezintă un punct logistic strategic pentru gestionarea eficientă a materialelor de urgență necesare în cazul dezastrelor naturale, crizelor umanitare sau al altor situații neprevăzute. Capacitatea depozitului este de 200 metri pătrați și va permite stocarea și distribuirea de provizii esențiale, cum ar fi: alimente, apă, produse de igienă, echipamente de protecție și alte materiale de urgență necesare susținerii comunităților afectate.