Clipe de groază în Ocnița! Autoturism răsturnat pe DJ 720C: trei victime, printre care doi minori, au ajuns la spital
1 min read
Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Ocnița.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 40 ani, din comuna Ocnița, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 720 C, în Ocnița, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, acroșând un gard și apoi răsturnându-se.
Șoferița și doi minori, pasageri în autoturism, au fost transportați la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.