18 mai 2026

24breakingnews

Știri de ultimă oră

Bolnav mintal! Un tânăr de 21 de ani a șantajat un copil de 9 ani ca să îi transmită imagini în ipostaze sexuale explicite

2 min read
Spread the love

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat o percheziţie domiciliară şi au pus în executare un mandat de aducere, în județul Timiș, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna mai 2023, persoana bănuită, de 21 de ani, ar fi determinat o persoană, de 9 ani, să producă și să-i transmită materiale pornografice, în ipostaze sexuale explicite.

Ulterior, bănuitul ar fi șantajat persoana vătămată cu distribuirea materialului pornografic în mediul online și ar fi amenințat-o cu agresiuni sexuale, în cazul în care aceasta nu s-ar fi conformat solicitărilor sale.

În urma percheziţiei domiciliare, au fost descoperite şi ridicate două telefoane mobile, o tabletă și 35 de cartele SIM, folosite în activitatea infracțională.

După finalizarea audierilor, procurorul de caz a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a persoanei bănuite, urmând a fi prezentat Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La acţiune au participat polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

Sursa foto:
g4media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *