13 mai 2026

24breakingnews

Știri de ultimă oră

APEL UMANITAR! Lecoiu Corina are nevoie urgentă de ajutorul nostru

2 min read
Spread the love

Apel umanitar!

Printre lacrimi care nu se mai opresc și cu sufletul zdrobit de durere, familia Lecoiu NE CERE AJUTORUL !
Lecoiu Corina are nevoie urgentă de ajutorul vostru, al nostru,al tuturor, al oamenilor cu suflet mare, cunoscuți sau necunoscuți.
După cum majoritatea știți, Corina, în vârstă de 36 de ani, a fost diagnosticată acum 2 ani cu cea mai agresivă formă de cancer, leiomiosarcom uterin. De atunci, viața ei a devenit doar un chin, o luptă, o suferință continuă și neîncetată. Până în momentul de față, ea a suferit 3 intervenții chirurgicale, dintre care ultima fiind la Brașov, iar costurile acesteia ridicându-se la 17.500 euro !
Săptămâna aceasta, Corina a primit ultima și cea mai dureroasă palmă a destinului și a medicilor, aceea de a merge acasă să-și aștepte sfârșitul, pentru că nu se mai poate face nimic pentru a o salva.

Conectată la aparatul de oxigen și cu corpul sleit de puteri, Corina ne spune că VREA SĂ MAI TRĂIASCĂ!
Speranța vine de la un medic din București care este dispus să o opereze de urgență la plămâni, însă pentru o sumă colosală de bani și anume 30.000 euro.

DA DRAGILOR atât COSTA VIATA, 30.000 euro.
Cat de dureros poate sa fie sa pui o familie modesta în situația de a plăti o suma uriasă pentru a-și salva copilul de la moarte, pentru acești oameni nu mai exista decât rugăciuni și speranța în oamenii care nu vor rămâne indiferenți la suferința copilului lor.
Dragi prieteni, cunoscuți sau necunoscuți, va imploram ajutati-ne sa o salvăm!
Împreună putem salva o viață, un suflet mult prea încercat de destin!
Cei ce vor sa doneze ,o pot face în contul ei personal:
Lecoiu Ionela Corina
IBAN: RO47BACX0000001513205000

Sau luând legatura cu familia la nr de telefon : 0720 811 916.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *