Accident violent în Valea Voievozilor! Două persoane au ajuns la spital
1 min read
Două persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului din Târgoviște după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit în afara părții carosabile și a rupt un stâlp de electricitate.
„Eveniment rutier în localitatea Valea Voievozilor, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. Intervine Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare, precum si 2 echipaje al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
La fața locului 2 persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior fiind transportate la spital.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, transmite ISU Dâmbovița