Accident rutier în Doicești: două persoane au fost rănite și transportate la spital după o coliziune produsă pe DN71
1 min read
În dimineața zilei de astăzi, 26 aprilie a.c., în jurul orei 05:25, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 71, în comuna Doicești.
Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 55 de ani, din comuna Pietroșița, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în comuna Doicești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Pietroșița,
Ulterior, primul autoturism a fost proiectat într-o autoutilitară staționată în afara părții carosabile.
În urma coliziunii, o tânără, de 24 de ani, și o minoră, de 7 ani, ambele pasagere în cel de-al doilea autoturism, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.