Zilele Comunei Potlogi 2026: două zile de sărbătoare cu spectacole, tradiții și competiții sportive
2 min read
Primăria și Consiliul Local Potlogi invită locuitorii comunei și pe toți cei care doresc să ia parte la Zilele Comunei Potlogi, eveniment care se va desfășura în perioada 15–16 august 2026. Programul pregătit de administrația locală îmbină manifestările culturale, religioase și sportive cu un amplu spectacol artistic dedicat comunității.
Potrivit organizatorilor, sărbătoarea își propune să aducă împreună locuitorii comunei pentru a celebra tradițiile și valorile locale.
Manifestările vor debuta sâmbătă, 15 august, la ora 10:00, la Palatul Brâncovenesc din Potlogi, unde va avea loc Forumul Național Brâncoveniana, ediția a VII-a.
De la ora 17:00, sunt programate mesajul de bun venit al primarului Viorel Drăghici și al Consiliului Local Potlogi, urmate de alocuțiunile reprezentanților autorităților județene și centrale.
În intervalul 17:00 – 23:00, scena va găzdui un spectacol artistic cu recitaluri susținute de artiști consacrați și tineri interpreți. Publicul îi va putea urmări pe:
-Adriana Antoni;
-Bibi;
-Tzancă Uraganu;
-Claudia Ghițulescu;
-Simona Bănică;
-Violeta Visarion;
-Yannis Talent;
-Sarah Nicole.
De asemenea, vor urca pe scenă și tinere talente locale, printre care Ansamblul „Bujor Brâncovenesc”, formația de toboșari DAR Funkids și majoretele AlKogirls. Sonorizarea spectacolului va fi asigurată de John Music.
Programul continuă duminică, 16 august, cu participarea la Sfânta Liturghie, începând cu ora 08:00, la Biserica Brâncovenească din Potlogi, unde vor fi cinstiți ocrotitorii spirituali ai comunității, Sfinții Martiri Brâncoveni.
De la ora 09:00, la Baza Sportivă Potlogi, se va desfășura Cupa Prieteniei – Minifotbal, competiție destinată copiilor înscriși la FC 1976 Potlogi. Organizatorii anunță că toți participanții vor fi recompensați cu cupe și medalii, iar evenimentul își propune să încurajeze practicarea sportului în rândul celor mici.
În mesajul transmis cu ocazia evenimentului, Primăria și Consiliul Local Potlogi îi invită pe locuitori și pe toți cei interesați să participe la cele două zile de sărbătoare dedicate comunei.
„Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună valorile și tradițiile comunității noastre!”, este mesajul transmis de administrația locală, prin primarul Viorel Drăghici.
Evenimentul se anunță unul dintre cele mai importante din calendarul local al verii, reunind activități culturale, religioase, sportive și artistice dedicate întregii comunități.
