Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Pensiile se vor mări de la 1 iulie! Vezi cu cât

Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie şi nu vor fi probleme în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor, a dat asigurări, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

''Sunt bani şi vor fi până la final de an pentru pensii şi salarii. Noi ne uităm foarte atent pe fiecare cifră - avem datele preliminare, vor fi mâine postate pe site-ul MFP, pentru că atunci este termenul legal - şi datele arată că suntem în graficul pe care l-am avut încă de la început de an, grafic pe baza căruia noi am şi estimat şi am aprobat în Parlament bugetul pe 2018. Pot să fie fluctuaţii, când în zona de TVA, în zona de accize, în zone diferite, dar, per total, în acest an vom fi aşa cum ne-am angajat pe planul de încasări şi nu numai'', a declarat Teodorovici, la Antena 3.

Întrebat dacă sunt bani pentru mărirea de 10% a pensiilor de la 1 iulie, şeful de la Finanţe a subliniat că tot ce s-a prevăzut pentru acest an se va realiza, iar impactul bugetar aferent tuturor măsurilor anunţate a fost prevăzut în bugetul pe 2018.

''Pentru fiecare măsură pe care am avut-o pentru acest an impactul bugetar a fost prevăzut în acest an în buget. Tot ce s-a prevăzut în acest an se va realiza. Se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie'', a precizat Teodorovici, reiterând că ''nu sunt şi nu vor fi probleme nici cu pensiile şi nici cu salariile''.

În plus, acesta a susţinut că sunt foarte multe zone din care se pot aduce bani ''fără să punem în plus''.

Sursa: stiripesurse

May 26 , 2018     24BN     Economie     0    

Pensiile se vor mări de la 1 iulie! Vezi cu câtPensiile se vor mări de la 1 iulie! Vezi cu cât

COMENTARII

Lasati un comentariu:

PUBLICITATE

TripTop Experti in turism

Cailyn Romania

Romanian Beauties

Media Soft Groups

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

CURS VALUTAR

ULTIMELE ARTICOLE
COMENTARII

65.000 lei daruiți de ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI pentru ajutorarea unui copil bolnav
[June 21 , 2018, 11:39]Dar Biserica,din cati bani are nu a putut oferi nimic?Acei bani sunt oferiti tot de oamenii cu bun simt din județ!NU BISERICA a oferit banii!!!

MESAJUL ȘEFULUI INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, COMISAR ȘEF DE POLIȚIE ZEPIȘI DANIL
[June 19 , 2018, 15:50]loan online how does debt consolidation work payday loan online tribal loans guaranteed approval

Surprins la volanul unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice
[June 19 , 2018, 14:42]loan online loan online loans in las vegas bad credit loans uk

Senatorul Adrian Țuțuianu: Programul Național de Cadastru și Carte Funciară
[June 11 , 2018, 18:42]Am 4 terenuri în bucurești ,com.finta si doresc sa mi se spuna daca au fost cadastrale.

Un rezultat mare pentru România și Targoviste la campionatul European de Wushu Kung Fu Shaolin din Ungaria
[June 04 , 2018, 21:26]Acest antrenor este un nenorocit si este un om foarte foarte pervers din toate punctele de vedere !

×