Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Din 20 mai 2018 noi prevederi privind circulația pe drumurile publice din România

Suspendarea înmatriculării

Începând cu 20 mai 2018, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice din România.

Astfel, printre noutăți, se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operațiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecția tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecție tehnică periodică a expirat, pe lângă sancțiunea contravențională principală, vor fi reținute și certificatul de înmatriculare, plăcuțele cu numărul de înregistrare și se va elibera dovadă fără drept de circulație.

Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Din 20 mai 2018 noi prevederi privind circulația pe drumurile publice din România

May 07 , 2018     24BN     Actual     2    

Din 20 mai 2018 noi prevederi privind circulația pe drumurile publice din RomâniaDin 20 mai 2018 noi prevederi privind circulația pe drumurile publice din România

Suspendarea înmatriculării

Începând cu 20 mai 2018, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice din România.

Astfel, printre noutăți, se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operațiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecția tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecție tehnică periodică a expirat, pe lângă sancțiunea contravențională principală, vor fi reținute și certificatul de înmatriculare, plăcuțele cu numărul de înregistrare și se va elibera dovadă fără drept de circulație.

Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.


COMENTARII

-- [May 07 , 2018, 20:50] -- Badea Titel -- Pai dacă amai itepeu făcut și plătesc la primărie decât nămol trecut-o pe numele meu ce se astâmpăr?

-- [May 07 , 2018, 20:53] -- Badea Titel -- Pai dacă am itepeu făcut și plătesc la primărie decât nam trecut-o pe numele meu ce se antampla scuze?

Lasati un comentariu:


ULTIMELE ARTICOLE

PUBLICITATE

TripTop Experti in turism

Cailyn Romania

Romanian Beauties

Media Soft Groups

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

PINTEREST

COMENTARII

Tânăr de 23 de ani prins de jandarmi în pădure la furat de lemne
[September 14 , 2018, 19:08]Pai cu amenda asta nu rezolva nimic statul.De ce nu se confisca si atelajul cu cal cu tot sa vedem mai fura astia lemne din padure ?????

Vinerea neagră pentru șoferi. Polițiștii dâmbovițeni au făcut prăpăd
[September 08 , 2018, 16:15]În continuare, polițiștii vor fi prezenți în stradă astfel încât cetățenii să petreacă în liniște sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului! Dacă nu ai ce manca, măcar te uiți la chitanța de la amendă și stai liniștit acasă.

Patriarhul Daniel a anunțat data sfințirii Catedralei Naționale
[September 07 , 2018, 13:43]Lux pentru popi pe banii fraierilor care muncesc

Guvernul oferă mai mulți bani pentru elevi
[September 06 , 2018, 16:11]nigeria

Călători furioși de întârzierea trenului București - Târgoviște
[August 28 , 2018, 09:53]Cred ca glumiti!!!! pe rutele de intoarcere trenul nu circula cu mai mult de 20-30 km pe ora!!??!Zilnic fac naveta Titu- Bucuresti!!!! Vara avem caldura pe tren,iarna are conditionat!!!! Ca sunt imputite,este putin spus: Sunt o bomba chimica pe roti!!!! Ma ingrozesc la gandul ca s-au inmultit cazurile de mecanici care se urca bauti la volan!!! Reclamariile si sesizarile calatorilor ajung la gunoi!!! Ni se spune in fata!!! Mai ne spun ca sunt protejati de guvern, ca nu vor platii amenzi,ca ny vor

×