Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Deputatul Corneliu Ștefan participă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

În aceste zile (22-25 aprilie), deputatul Corneliu Ștefan participă la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg. ''Sunt membru în Comisia de Politică şi Comisia de Egalitate de Şanse.

Pe ordinea de zi, sunt o multitudine de proiecte şi teme deosebit de importante, care privesc o serie de probleme şi aspecte existente la nivelul Uniunii Europene, dar şi în afara spaţiului european.

Vor fi expuse şi discutate, printre altele: Raportul de activitate al Biroului şi Comisiei Permanente, Starea de Urgenţă-aspectele de proporţionalitate privind derogările în temeiul articolului 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Vor mai fi dezbătute: schimbările climatice şi punerea în aplicare a Acordului de la Paris, Statutul jurnaliştilor în Europa şi Protejarea integrităţii editoriale.

Vor fi abordate, în cadrul sesiunii ordinare, şi subiecte sensibile, precum: finanţarea grupului terorist Daesh; abordarea nevoilor umanitare ale persoanelor strămutate intern; situaţia din Libia - perspectivele şi rolul Consiliului Europei; combaterea crimei organizate, prin facilitarea confiscării bunurilor ilegale.

Totodată, vom analiza şi situaţiile generate de integrarea, împuternicirea şi protecţia copiilor migranţi, prin educaţia obligatorie''...a susținut Corneliu Ștefan

April 24 , 2018     24BN     Politica     0    

Deputatul Corneliu Ștefan participă la Adunarea Parlamentară a Consiliului EuropeiDeputatul Corneliu Ștefan participă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

În aceste zile (22-25 aprilie), deputatul Corneliu Ștefan participă la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg. ''Sunt membru în Comisia de Politică şi Comisia de Egalitate de Şanse.

Pe ordinea de zi, sunt o multitudine de proiecte şi teme deosebit de importante, care privesc o serie de probleme şi aspecte existente la nivelul Uniunii Europene, dar şi în afara spaţiului european.

Vor fi expuse şi discutate, printre altele: Raportul de activitate al Biroului şi Comisiei Permanente, Starea de Urgenţă-aspectele de proporţionalitate privind derogările în temeiul articolului 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Vor mai fi dezbătute: schimbările climatice şi punerea în aplicare a Acordului de la Paris, Statutul jurnaliştilor în Europa şi Protejarea integrităţii editoriale.

Vor fi abordate, în cadrul sesiunii ordinare, şi subiecte sensibile, precum: finanţarea grupului terorist Daesh; abordarea nevoilor umanitare ale persoanelor strămutate intern; situaţia din Libia - perspectivele şi rolul Consiliului Europei; combaterea crimei organizate, prin facilitarea confiscării bunurilor ilegale.

Totodată, vom analiza şi situaţiile generate de integrarea, împuternicirea şi protecţia copiilor migranţi, prin educaţia obligatorie''...a susținut Corneliu Ștefan

COMENTARII

Lasati un comentariu:

COMENTARII

Închisoare pentru cei doi tineri. Mii de semnături au fost strânse
[February 12 , 2019, 20:29]Merita sa i se facă același lucru, sa i se dea foc și lui. Are o inima de gheata, cu ce ia greșit animăluț-îl ăla?

Închisoare pentru cei doi tineri. Mii de semnături au fost strânse
[February 11 , 2019, 11:44]Merita o pedeapsa foarte asupra pt chinul pricinuit acelei fiinte nevinovate si care de fapt este considerat cel mai local prieten al omului! Acest adolescent a fost crescut si educatia de parinti intr-un principiu moral total gresit, dispretul fata de o alta fiinta! E periculos sa incurajezi pe cineva la asemenea fapte, tocmai pt acest motiv are nevoie de o lectie buna ! Sadismul nu trebuie incurajat sau tolerat!

Închisoare pentru cei doi tineri. Mii de semnături au fost strânse
[February 10 , 2019, 00:16]Da, sunt de acord cu pedeapsa cu închisoare fara suspendare a celor doi care au ars de viu un suflet nevinovat de câine! Asemenea cruzime este de neimaginat! Nu pot sa cred ca exista astfel de “oameni” pe acest Pământ!!!!

Si-a înjurat si amenințat soția. Poliția e acum cu ochii pe el
[February 09 , 2019, 21:55]saracele femei oare toates asa sfinte?protectia barbatului cand apare

Închisoare pentru cei doi tineri. Mii de semnături au fost strânse
[February 09 , 2019, 12:35]Condamnare fără suspendare.

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles.
×