Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Șeful Poliției Dâmbovițene a prezentat rezultatele acțiunilor de prevenție

Astăzi, 20 septembrie a.c., începând cu ora 10:30, la sediul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost organizată o conferință de presă în cadrul căreia șeful inspectoratului, domnul comisar șef de poliție Păun Sorin a prezentat principalele activități derulate în cadrul Campaniei naționale “10 pentru siguranță”, rezultatele obținute de polițiștii din Dâmbovița pe perioada sezonului estival și noile ediții ale celor trei proiecte dedicate prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor, implementate de structura de prevenire a criminalității și partenerii săi.

I. PRINCIPALELE ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE ÎN CADRUL CAMPANIEI NAȚIONALE 10 PENTRU SIGURANȚĂ

În perioada 7-19 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, prin structura de prevenire a criminalității, polițiști de la rutieră și ordine publică, în colaborare cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița „Mircea Cel Bătrân”, specialiști de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița și de la Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgențe “Basarab I” al județului Dâmbovița au organizat 35 de sesiuni de informare în cadrul CAMPANIEI NAȚIONALE „10 PENTRU SIGURANȚĂ” și au distribuit peste 2.200 de materiale cu recomandări preventive.

Activitățile s-au derulat și cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Dâmbovița.

Astfel, în perioada 7-8 septembrie a.c., echipele mixte au stat de vorbă cu copiii, cu părinții și bunicii pe care i-au întâlnit în zona centrală a municipiului Târgoviște și le-au explicat cum să combată delicvenţa juvenilă şi orice situaţie ce ar putea contribui la victimizarea minorilor.

De la debutul anului școlar și până ieri, 19 septembrie, zilnic, polițiștii, jandarmii, pompierii, reprezentanții Instituției Prefectului și specialiștii de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița și Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au mers în 26 de unități de învățământ atât din mediul urban, cât și din mediul rural și au purtat discuții cu privire la potențialele pericole la care se pot expune elevii de nivel gimnazial și liceal, fiind instruiți peste 1.700 de elevi, 120 de cadre didactice și 100 de părinți.

În cadrul întâlnirilor au fost abordate, în special, teme referitoare la limitarea fenomenului violenței, utilizarea în siguranță a internetului, comportamentul preventiv în trafic, evitarea situațiilor în care elevii pot deveni victime ale consumului de droguri sau ale traficului de persoane, prevenirea şi stingerea incendiilor.

II. REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTI ÎN CADRUL ACȚIUNILOR DERULATE PE PERIOADA SEZONULUI ESTIVAL

În perioada 1 iunie-15 septembrie 2019, la nivelul județului Dâmbovița, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au acționat zilnic, în medie, 89 de patrule de menținere a ordinii publice, din care 81 proprii, 7 mixte polițiști-jandarmi și 1 mixtă polițiști-alte structuri (poliție locală).

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru sancționarea abaterilor de la regimul rutier, au fost folosite zilnic 10 aparate radar.

Efectivele angrenate în dispozitivele de ordine și siguranță publică, respectiv de poliție rutieră constituite în perioada de referință, pe raza județului Dâmbovița, au intervenit la 4.226 de solicitări, din care 2.998 sesizări prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență.

De asemenea, au fost înregistrate 2.687 de infracțiuni, din care 1.364 contra persoanei, 724 contra patrimoniului, 252 la regimul circulației rutiere, 46 de infracțiuni de natură economică, 4 de evaziune fiscală, 2 prevăzute de Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, 295 fiind alte genuri de fapte.

În urma activităților operative desfășurate pe perioada sezonului estival, au fost prinse în flagrant 126 de persoane care comiteau infracțiuni și depistate 3 persoane urmărite național și 2 urmăriți internațional.

Totodată, pentru comiterea infracțiunilor instrumentate în perioada de referință au fost cercetate 1.279 de persoane, față de 28 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.

În ceea ce privește accidentele de circulație, au fost înregistrate 31 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 12 persoane și rănirea gravă a 28 de persoane.

Cu privire la prevenirea și sancționarea faptelor de natură contravențională, în perioada supusă analizei, au fost aplicate 32.076 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 8.325.658 de lei. Din totalul acestora, 4.647, în cuantum de 1.064.235 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 26.495, în cuantum de 6.553.863 de lei, pentru încălcarea normelor rutiere prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Alte 119 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Ca măsură complementară, au fost ridicate în vederea confiscării/indisponibilizării bunuri în valoare totală de 92.945 de lei.

Din totalul amenzilor aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002, 135 au fost aplicate pentru consum de alcool, 8.370 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 17.990 pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute 501 certificate de înmatriculare și 1.481 permise de conducere, din care 131 pentru consum de alcool, 527 pentru viteză și 823 pentru alte abateri.

III.PROIECTELE DE PREVENIRE A DELINCVENȘEI JUVENILE ȘI A VICTIMIZĂRII MINORILOR

În perioada octombrie 2019-mai 2020, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, prin structura de prevenire a criminalității, va derula o serie de activități informativ-preventive în cadrul celor 3 proiecte de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor : „ÎMPREUNĂ PUTEM SCHIMBA LUMEA”, „DINCOLO DE APARENȚE” și „ATENȚIE! E VIAȚA TA!”, implementate alături de partenerii săi.

September 20 , 2019     Pătrașcu Nicolae     Social     267

Șeful Poliției Dâmbovițene a prezentat rezultatele acțiunilor de prevenție Șeful Poliției Dâmbovițene a prezentat rezultatele acțiunilor de prevenție

COMENTARII

Lasati un comentariu:

Booking.com

ULTIMELE ARTICOLE

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

PINTEREST

COMENTARII

PMP Dâmbovița are candidat la alegerile europarlamentare
[October 06 , 2019, 22:06] Pentru ce au marul ala , ca sa ne faca scarba sa mai mancam si mere ??? Este o impertinenta foarte mare sa fim pacaliti sa asociem imaginea marului cu niste penali mincinosi . Mereu ii vezi cu marul dupa ei , imi face scarba sa mai mananc mere .

ALERTĂ! O femeie a dispărut de acasă!
[September 29 , 2019, 09:51]Da.

POLIȚIA DÂMBOVIȚA - 10 PENTRU SIGURANȚĂ
[September 06 , 2019, 15:45]dovada ca politistii sunt stupizi

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 05 , 2019, 18:40]Nu exista salvamari nicăieri pe tot litoralul

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 04 , 2019, 22:42]Pe plaja Davos de la Olimp nu a intervenit nimeni pentru al salva pe Silviu fiindca nu erau la datorie.lntr un tarziu au intră în apă de mântuială ca daca erau atenti el a fost foarte aproape.Scafandrii cu pompierii au venit a doua zi la ora 9si l au găsit foarte aproape de locul unde a dispărut si intr un timp foarte scurt.va transmite mama lui aceste stiri care a fost la fata locului.Rusine lor care spun că au sărit în ajutor.Pacat suntem o țară de neispraviti care ne e bine în scaunele tapit

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×