Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

IPS Nifon, mesaj la începutul anului școlar!

Dragi elevi și profesori,

Iubiți părinți,

      Inaugurarea Noului An Școlar reprezintă pentru noi toți o ocazie de a invoca, cu deosebită recunoștință, binecuvântarea și milostivirea Bunului Dumnezeu, Cel ce este Izvorul a toată înțelepciunea, cunoașterea și știința!

      Deschiderea spre lumea spiritualității, culturii și a educației este necesară pentru ca tinerele generații să aprofundeze credința, cunoașterea și înțelepciunea experienței de viață a înaintașilor, astfel încât să poată construi, cu demnitate și responsabilitate, societatea de mâine, bine fundamentată pe principiile adevărului, binelui și frumosului, în care să domnească pacea, solidaritatea, comuniunea și colaborarea!

Iubiți elevi,

      Biserica strămoșească este alături de voi, așa cum a fost alături de toate generațiile, de la dumnezeiasca ei întemeiere, și își manifestă preocuparea pentru buna voastră educație, încurajându-vă să vă însușiți cât mai mult din credința, cultura și știința lumii noastre, din ceea ce dă sens vieții noastre creștine și românești ca, la rândul vostru, să dăruiți acest tezaur de spiritualitate și de cunoaștere celor ce vin după voi!

Dragi profesori,

      Vă încurajez să fiți alături de tinerii noștri, să le dăruiți, cu generozitate, spirit jertfelnic și bunătate, tot ceea ce le este necesar pentru buna lor formare, pentru a deveni responsabili, demni și educați piloni ai societății românești și europene de mâine, pentru a putea depăși ura, dezbinarea sau răutatea!

      Gândul meu este astăzi alături de toți copiii, mai cu seamă de cei cu părinți plecați în afara țării, de cei aflați în diferite lipsuri sau nevoi, de cei bolnavi și de cei singuri, asigurându-vă de întreaga mea iubire și apreciere!

      Tuturor, vă doresc un Nou An Școlar plin de rodnicie și de bucurie, împărtășindu-vă milostiva binecuvântare a Tatălui ceresc!

† N I F O N,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

September 09 , 2019     Pătrașcu Nicolae     Social     123

IPS Nifon, mesaj la începutul anului școlar!IPS Nifon, mesaj la începutul anului școlar!

COMENTARII

Lasati un comentariu:

ULTIMELE ARTICOLE

COMENTARII

Comisia Europeană, o nouă LOVITURĂ pentru România: Scenariu SUMBRU vizavi de creşterea economică
[January 07 , 2020, 14:34]Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp

PMP Dâmbovița are candidat la alegerile europarlamentare
[October 06 , 2019, 22:06] Pentru ce au marul ala , ca sa ne faca scarba sa mai mancam si mere ??? Este o impertinenta foarte mare sa fim pacaliti sa asociem imaginea marului cu niste penali mincinosi . Mereu ii vezi cu marul dupa ei , imi face scarba sa mai mananc mere .

ALERTĂ! O femeie a dispărut de acasă!
[September 29 , 2019, 09:51]Da.

POLIȚIA DÂMBOVIȚA - 10 PENTRU SIGURANȚĂ
[September 06 , 2019, 15:45]dovada ca politistii sunt stupizi

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 05 , 2019, 18:40]Nu exista salvamari nicăieri pe tot litoralul

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×