Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Poliţiştii din Dâmbovița, alături de elevi, la începutul noului an şcolar

Astăzi, 9 septembrie, polițiștii din Dâmbovița, îndeosebi structurile de poliție rutieră și ordine publică, sunt în teren, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara și au ca misiune siguranța preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice și nu în ultimul rând a părinților care participă la festivitățile de deschidere a noului an școlar.

Astfel, încă de la debutul anului școlar, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Zilnic, polițiștii vor fi în zona şcolilor, la orele la care elevii vin și pleacă de la cursuri, fiind supravegheate traseele lor de deplasare.

Poliţiştii rutieri aflați în serviciu pe arterele de circulaţie intens tranzitate și din apropierea unităților de învățământ asigură fluenţa traficului.

În perioada următoare, structura de prevenire, polițiștii rutieri și cei de la ordine publică vor continua sesiunile de informare în unitățile de învățământ și vor intensifica acțiunile pentru prevenirea absenteismului școlar.

Vă informăm că, în anul școlar 2018-2019, infracționalitatea comisă în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dâmbovița a înregistrat o scădere cu 20 de fapte comparativ cu anul precedent.

Din totalul celor 61 de infracțiuni, 36 au fost în școli generale, 23 în licee și 2 în zona unităților de învățământ.

Cele mai multe fapte penale, 38, au fost comise în mediul urban.

September 09 , 2019     Pătrașcu Nicolae     Social     651

Poliţiştii din Dâmbovița, alături de elevi, la începutul noului an şcolarPoliţiştii din Dâmbovița, alături de elevi, la începutul noului an şcolar

Astăzi, 9 septembrie, polițiștii din Dâmbovița, îndeosebi structurile de poliție rutieră și ordine publică, sunt în teren, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara și au ca misiune siguranța preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice și nu în ultimul rând a părinților care participă la festivitățile de deschidere a noului an școlar.

Astfel, încă de la debutul anului școlar, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Zilnic, polițiștii vor fi în zona şcolilor, la orele la care elevii vin și pleacă de la cursuri, fiind supravegheate traseele lor de deplasare.

Poliţiştii rutieri aflați în serviciu pe arterele de circulaţie intens tranzitate și din apropierea unităților de învățământ asigură fluenţa traficului.

În perioada următoare, structura de prevenire, polițiștii rutieri și cei de la ordine publică vor continua sesiunile de informare în unitățile de învățământ și vor intensifica acțiunile pentru prevenirea absenteismului școlar.

Vă informăm că, în anul școlar 2018-2019, infracționalitatea comisă în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dâmbovița a înregistrat o scădere cu 20 de fapte comparativ cu anul precedent.

Din totalul celor 61 de infracțiuni, 36 au fost în școli generale, 23 în licee și 2 în zona unităților de învățământ.

Cele mai multe fapte penale, 38, au fost comise în mediul urban.

COMENTARII

Lasati un comentariu:

ULTIMELE ARTICOLE

COMENTARII

Comisia Europeană, o nouă LOVITURĂ pentru România: Scenariu SUMBRU vizavi de creşterea economică
[January 07 , 2020, 14:34]Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp

PMP Dâmbovița are candidat la alegerile europarlamentare
[October 06 , 2019, 22:06] Pentru ce au marul ala , ca sa ne faca scarba sa mai mancam si mere ??? Este o impertinenta foarte mare sa fim pacaliti sa asociem imaginea marului cu niste penali mincinosi . Mereu ii vezi cu marul dupa ei , imi face scarba sa mai mananc mere .

ALERTĂ! O femeie a dispărut de acasă!
[September 29 , 2019, 09:51]Da.

POLIȚIA DÂMBOVIȚA - 10 PENTRU SIGURANȚĂ
[September 06 , 2019, 15:45]dovada ca politistii sunt stupizi

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 05 , 2019, 18:40]Nu exista salvamari nicăieri pe tot litoralul

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×