Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Programul manifestărilor dedicate Sf. Ierarh Nifon la Târgoviște

Arhiepiscopia Târgoviștei a transmis programul manifestărilor ce vor avea loc în weekendul 10-11 august. Este vorba despre sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

Astfel, sâmbătă, 10 august 2019, de la ora 18.00, pe un podium special amenajat  în apropierea Catedralei din Târgoviște, cu slujba Vecerniei și Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Apoi, duminică, 11 august, de la ora 8.30, va fi oficiată  Sfinta Liturghie, moment în cadrul căruia vor fi lansate volume special tipărite pentru acest eveniment. La finalul Sfintei Liturghii, va fi resfințită catapeteasma Catedralei, în urma restaurării ei.

Pentru cei, care din motive obiective nu pot participa, Arhiepiscopia spune că  ceremoniile liturgice din zilele de 10 și 11 august vor fi transmise, în direct, pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei, iar cel de pe 11 august, în intervalul 9,45 – 12.05 va fi transmis, în direct, și de postul de televiziune TVR 3.

Programul manifestărilor dedicate Sf. Ierarh Nifon la Târgoviște

August 07 , 2019     Pătrașcu Nicolae     Social     243

Programul manifestărilor dedicate Sf. Ierarh Nifon la Târgoviște Programul manifestărilor dedicate Sf. Ierarh Nifon la Târgoviște

Arhiepiscopia Târgoviștei a transmis programul manifestărilor ce vor avea loc în weekendul 10-11 august. Este vorba despre sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

Astfel, sâmbătă, 10 august 2019, de la ora 18.00, pe un podium special amenajat  în apropierea Catedralei din Târgoviște, cu slujba Vecerniei și Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Apoi, duminică, 11 august, de la ora 8.30, va fi oficiată  Sfinta Liturghie, moment în cadrul căruia vor fi lansate volume special tipărite pentru acest eveniment. La finalul Sfintei Liturghii, va fi resfințită catapeteasma Catedralei, în urma restaurării ei.

Pentru cei, care din motive obiective nu pot participa, Arhiepiscopia spune că  ceremoniile liturgice din zilele de 10 și 11 august vor fi transmise, în direct, pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei, iar cel de pe 11 august, în intervalul 9,45 – 12.05 va fi transmis, în direct, și de postul de televiziune TVR 3.

COMENTARII

Lasati un comentariu:


Booking.com

ULTIMELE ARTICOLE

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

PINTEREST

COMENTARII

Restaurant -La Doru- angajează AJUTOR DE BUCĂTAR
[October 29 , 2019, 07:49]Unde se afla locatia? In Yugospania? Japolanda? Voi nu realizati ca nu exista vreun nume de localitate in articol?

PMP Dâmbovița are candidat la alegerile europarlamentare
[October 06 , 2019, 22:06] Pentru ce au marul ala , ca sa ne faca scarba sa mai mancam si mere ??? Este o impertinenta foarte mare sa fim pacaliti sa asociem imaginea marului cu niste penali mincinosi . Mereu ii vezi cu marul dupa ei , imi face scarba sa mai mananc mere .

ALERTĂ! O femeie a dispărut de acasă!
[September 29 , 2019, 09:51]Da.

POLIȚIA DÂMBOVIȚA - 10 PENTRU SIGURANȚĂ
[September 06 , 2019, 15:45]dovada ca politistii sunt stupizi

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 05 , 2019, 18:40]Nu exista salvamari nicăieri pe tot litoralul

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×