Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

RADU POPA , POLITICIANUL CARE A “ZBURAT” DIN PARTID ÎN PARTID, CA O ALBINUȚĂ ÎN CĂUTAREA MIERII

De puțin timp se încearcă o manipulare josnică la adresa Rovanei Plumb, președinta PSD Dâmbovița. Sunt voci tot mai active care susțin că principalul coordonator al unui așa-zis “PUCI” ar fi Radu Popa, proaspăt revenit în PSD. Pentru cei care nu-și aduc aminte cine este acesta, le reamintim că Popa a devenit “celebru”, pierzându-și nopțile prin studiourile OTV. Nu putem uita imaginile care, din punctul nostru de vedere l-au consacrat, mai exact, momentul când îi căra sacoșele cu bani lui Dan Diaconescu, atunci când proprietarul OTV anunțase că vrea să cumpere Oltchim.

Radu Popa a fost ales deputat de Dâmbovița pe listele partidului PPDD, condus atunci de Dan Diaconescu. De atunci, Popa a schimbat ca pe șosete mai multe partide politice.

“Radu Popa a intrat în politică în 2012, ca deputat PPDD. În mai 2013 a fost exclus din partid şi, după ce a activat patru luni ca independent, a intrat în PSD, devenind ulterior şi consilier al premierului Victor Ponta. În februarie 2015 părăseşte PSD şi trece de atunci prin mai multe partide: prima oară s-a reunit cu foştii săi colegi din PPDD, înfiinţând grupul parlamentar PND, condus de Daniel Fenechiu, devenind chiar lider parlamentar. Ulterior se asociază iniţiativei lui Mircea Geoană, PSRO, însă renunţă la intenţia de a fi parlamentar al acestui grup chiar în momentul în care fostul lider PSD a reuşit să lanseze oficial formaţiunea. Radu Popa merge pe mâna lui Marian Vanghelie, proaspăt certat cu Mircea Geoană, care a înfiinţat PDS. Din luna aprilie, când s-a aflat în centrul unui scandal în Parlament, după ce l-a invitat pe Marian Vanghelie în Camera Deputaților pentru a susține o conferință de presă, Radu Popa a dispărut din prim-plan, fiind anunțat acum de PMP drept noul lider al filialei Giurgiu.” scria adevarul.ro în august 2016.

Acum , după ce Țuțuianu a fost exclus din PSD, Popa s-a aciuiat din nou pe lângă PSD Dâmbovița cu gânduri, cel mai probabil, de a ajunge din nou în Parlamentul României. Se pare că acum planurile sunt la un pas să-i fie date peste cap, după ce mai mulți primarii PSD din județ au început să-și pună semne de întrebare în privința intrării lui Popa în PSD Dâmbovița, unii chiar, se pare, cerându-i noii conduceri să se delimiteze de acesta. Rămâne de urmărit care va fi poziția conducerii PSD Dâmbovița față de Radu Popa și de “acțiunile” acestuia. Nu știm dacă va avea sau nu aceeași soartă pe care a avut-o la PPDD, când, în 2013, Biroul Național de Coordonare l-a exclus pe Radu Popa din partid, acuzându-l de: “acțiuni întreprinse în nume propriu şi interes personal împotriva partidului şi a valorilor promovate de acesta“, se afirma într-un comunicat al Biroului Naţional de Coordonare al PPDD, remis în mai 2013.Vorba celui care l-a făcut ”mare”: “Rămâneți alături de noi, pentru că nici nu știți ce pierdeți! ”

June 10 , 2019     Pătrașcu Nicolae     Politica     57

RADU POPA , POLITICIANUL CARE A “ZBURAT” DIN PARTID ÎN PARTID, CA O ALBINUȚĂ ÎN CĂUTAREA MIERII  RADU POPA , POLITICIANUL CARE A “ZBURAT” DIN PARTID ÎN PARTID, CA O ALBINUȚĂ ÎN CĂUTAREA MIERII

COMENTARII

Lasati un comentariu:

Booking.com

ULTIMELE ARTICOLE

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

PINTEREST

COMENTARII

Președintele PMP Dâmbovița, Liliana Nițu: Vino în echipa noastră
[June 08 , 2019, 11:32]Моё почтение! команда СЕО для продвижения и раскрутки вебсайтов в поисковых системах и социальных интернет-сетях. Меня зовут Антон, я создатель группы оптимизаторов, link builders, линкбилдеров, рерайтеров/копирайтеров, профессионалов, разработчиков, маркетологов, специалистов, копирайтеров. Мы - команда высококлассных фрилансеров. С нами Ваш личный сервис начнет захватывать лучшие позиции в поисковиках Гуглb и Яндекс. Наша фирма предлагает качественную раскрутку интернет-сайтов в поисковых серв

Imagini revoltătoare! Un tânăr a asmuțit câinii pe o pisică
[May 28 , 2019, 01:30]Sa punem si noi cainii pe el sa il raneasca. Sa vada cum e

Bărbat din Potlogi reținut de polițiști! Acesta este căutat de autoritățile din Germania
[May 19 , 2019, 03:02]Si cati mai sint mama in mana cu politia ,daia nu sunt prinsi

Alegeri europarlamentare. PSD, mesaj pentru români
[May 02 , 2019, 08:42]Dragi PSD-isti de cind sunteti la putere nu ati facut nimic pentru poporul roman ati facut pentru voi tot ce ati putut sa a inbogatiti dupa evolutie ati distrus industria unde munceau mii de oameni o tara fara industrie e ca o femeie cu curl gol mii de oameni au ramas fara servici s-au distrus fabrici care produceau piesemari pentru multe tari vati batut joc de industria Romaneasca ati vinduto la kg sunteti un nimic dragi Psedisti

Catedrala Notre-Dame, distrusă de flăcări
[April 15 , 2019, 23:23]Toti fug de Sf Nicolae cu toiagul lui dar uita de responsabilul cu TUNETUL (cuvantul) , FULGERUL (directia adevarului) TRAZNETUL (pedeapsa) URMAT DE POTOP ( stergem tot si o luam de la cap). Sa nu uitam anuntul papei si reactia INDIVIDULUI ::" De anul nou Gregorian imi anunt demisia iar de anul nou Iulian va va vorbi noul papa" REACTIA INDIVIDULUI DESCRIS MAI SUS = TRAZNIT VATICANUL

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×