Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Vești uriașe pentru șoferi! Ce modificare legislativă se pregătește

Potrivit unei propuneri legilative, procesele verbale privind amenzile de circulaţie vor putea fi contestate la Judecătoria de pe raza căreia are domiciliul contravenientul.

În prezent, contestarea proceselor verbale de contravenţie se face doar la Judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

''În cazul amenzilor de circulaţie, dacă un conducător auto care locuieşte în Constanţa primeşte o astfel de amendă la Satu Mare îi va fi foarte greu să o conteste şi să se apere eficient în instanţă. Transmiterea plângerii prin poştă şi judecarea cauzei în lipsă nu reprezintă, în mod necesar, o apărare eficientă.

De asemenea, în cazul şoferilor care circulă mult cu maşina în interes de serviciu sau care merg în vacanţă şi primesc amenzi în mai multe judeţe, posibilităţile de contestare pe care le are conducătorul auto sunt mult îngreunate şi diminuate”, explică iniţiatorii acestei legi

Vești uriașe pentru șoferi! Ce modificare legislativă se pregătește

March 23 , 2019     Pătrașcu Nicolae     Actual     775

Vești uriașe pentru șoferi! Ce modificare legislativă se pregăteșteVești uriașe pentru șoferi! Ce modificare legislativă se pregătește

Potrivit unei propuneri legilative, procesele verbale privind amenzile de circulaţie vor putea fi contestate la Judecătoria de pe raza căreia are domiciliul contravenientul.

În prezent, contestarea proceselor verbale de contravenţie se face doar la Judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

''În cazul amenzilor de circulaţie, dacă un conducător auto care locuieşte în Constanţa primeşte o astfel de amendă la Satu Mare îi va fi foarte greu să o conteste şi să se apere eficient în instanţă. Transmiterea plângerii prin poştă şi judecarea cauzei în lipsă nu reprezintă, în mod necesar, o apărare eficientă.

De asemenea, în cazul şoferilor care circulă mult cu maşina în interes de serviciu sau care merg în vacanţă şi primesc amenzi în mai multe judeţe, posibilităţile de contestare pe care le are conducătorul auto sunt mult îngreunate şi diminuate”, explică iniţiatorii acestei legi

COMENTARII

Lasati un comentariu:


Booking.com

ULTIMELE ARTICOLE

Pesta porcină africană lovește din nou!

Primar Cristi Stan: Lucrările la Grădinița nr 15 se apropie de finalizare

Din cauza băuturii a intrat cu mașina într-o altă mașină parcată

TRUCAM-UL FACE NOI VICTIME PE ȘOSELELE DIN DÂMBOVIȚA

Tragedie în Dâmbovița! Doi bărbați au fost găsiți decedați în casă!

Parcul Mitropoliei din Târgoviște intră în reabilitare

Accident în lanț pe Drumul Național 7, la Găești!

In perioada 19-24 august se desfasoara la Targoviste proiectul cultural StartDans

Deputat Dumitru Lupescu: Interpelare la organele statului referitor la agentul economic care poluează mai multe localități

Tânăr în vârstă de 16 ani prins la volan băut și fără permis de conducere!

A lovit cu autoturismul un motociclist și a fugit!

Aproape de tragedie! S-a oprit cu mașina în casa unui localnic!

Atenție, radar! Vezi unde te așteaptă astăzi 17 august 2019!

Un tânăr teribilist a scăpat ca prin minune de o nenorocire

A luat o persoană la ocazie și i-a furat banii

RESTAURANTELE SAN MARCO ȘI DEL-PONTE FAC ANGAJĂRI

Bărbat reținut de polițiști după ce a fost prins băut și fără permis de conducere

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost găsit mort în butoiul cu borhot

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere o nouă ordonanță care reglementează bacșișul pe care clienții îl lasă în mod obișnuit după ce au consumat ceva la un local

Eurodeputaţii Alianţei USR PLUS anunță că nu-i vor susține pe eurodeputații PSD pentru postul de comisar european

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

PINTEREST

COMENTARII

Premierul Viorica Dăncilă și mai mulți miniștri PSD, la moaștele Sf. Nifon, în Târgoviște
[August 12 , 2019, 10:26]SE SIMT VINOVATI ASTIA CA L-AU EXECUTAT PE DRAGNEA,SE DUC LA MANASTIRE SA CEARA IERTARE, NIMENI NU-I VA IERTA NICIODATA CA L-AU TRADAT PE CEL CARE I-A FACUT ,,OAMENI PE TOTI DAR MAI ALES PE DANCILA SI FIFOR TRADATORII TRADATORILOR, BAI SA VA FIE RUSINE SI D-ZEU O SA AIBA GRIJA SA FITI PEDEPSITI ASA CUM TREBUIE.

Accident la Găești! O femeie a ajuns la spital!
[August 09 , 2019, 22:36]Femeia mergea pe marginea unor garaje....si cand a vrut sa se urce la mine in masina...ala a venit ai a lovit o.....nu victima este de vina..ci soferul

Președintele PMP Dâmbovița, Liliana Nițu: Vino în echipa noastră
[August 01 , 2019, 00:20]Do you intend to always have perfect tidiness and also order in your house? Do you have time to clean on your own? Will you have to move or have you recently completed repair work? Agree that to develop comfort in your house without a proper level of cleanliness is rather difficult. Cleaning up an apartment is a complicated procedure that requires not only effort yet also time, which every person does not have a lot. Our company uses you to use unique solutions to bring back order in your home

Moarte pentru moarte! Sute de mii de români semnează petiții online în urma crimei care a îngrozit România!
[July 31 , 2019, 11:47]Omorât!

Atenție șoferi! Poliția poate folosi în continuare mașinile radar neinscripționate
[July 11 , 2019, 14:44]Bai cretinule, cum poti sa spui ca este ceva rau in asta?

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×