Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei se ocupă de buna educație a copiilor din județul D

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în cadrul Săptămânii Școala altfel!, în perioada 17-20 decembrie 2018, elevi aparținând mai multor clase ai Școlii Ion Alexandru Brătescu Voinești din Târgoviște au participat la atelierele de creație organizate în cadrul Centrului Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Copiii, îndrumați de doamna Luminița Șerbănescu, lucrător social, au învățat să facă: sănii din hârtie, clopoței din pahare de plastic și brăduți, manifestându-se în solidaritate și comuniune.

Reamintim, Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei oferă în tot timpul anului diverse cursuri si ateliere de artă pentru copii. Mai multe informații se pot obține de la sediul instituției din Târgoviște, Calea Domnească nr. 261, sau la telefon 0245-217-936.

Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei se ocupă de buna educație a copiilor din județul Dâmbovița

December 21 , 2018     Pătrașcu Nicolae     Social     135

Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei se ocupă de buna educație a copiilor din județul Dâmbovița Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei se ocupă de buna educație a copiilor din județul Dâmbovița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în cadrul Săptămânii Școala altfel!, în perioada 17-20 decembrie 2018, elevi aparținând mai multor clase ai Școlii Ion Alexandru Brătescu Voinești din Târgoviște au participat la atelierele de creație organizate în cadrul Centrului Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Copiii, îndrumați de doamna Luminița Șerbănescu, lucrător social, au învățat să facă: sănii din hârtie, clopoței din pahare de plastic și brăduți, manifestându-se în solidaritate și comuniune.

Reamintim, Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei oferă în tot timpul anului diverse cursuri si ateliere de artă pentru copii. Mai multe informații se pot obține de la sediul instituției din Târgoviște, Calea Domnească nr. 261, sau la telefon 0245-217-936.

COMENTARII

Lasati un comentariu:


ULTIMELE ARTICOLE

COMENTARII

Comisia Europeană, o nouă LOVITURĂ pentru România: Scenariu SUMBRU vizavi de creşterea economică
[January 07 , 2020, 14:34]Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp

PMP Dâmbovița are candidat la alegerile europarlamentare
[October 06 , 2019, 22:06] Pentru ce au marul ala , ca sa ne faca scarba sa mai mancam si mere ??? Este o impertinenta foarte mare sa fim pacaliti sa asociem imaginea marului cu niste penali mincinosi . Mereu ii vezi cu marul dupa ei , imi face scarba sa mai mananc mere .

ALERTĂ! O femeie a dispărut de acasă!
[September 29 , 2019, 09:51]Da.

POLIȚIA DÂMBOVIȚA - 10 PENTRU SIGURANȚĂ
[September 06 , 2019, 15:45]dovada ca politistii sunt stupizi

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 05 , 2019, 18:40]Nu exista salvamari nicăieri pe tot litoralul

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×