Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Polițiștii de la prevenire și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, alături de cei mici!

Astăzi, 12 iulie, structura de prevenire a criminalității, reprezentanții Bibliotecii Județene “I.H Rădulescu” și cei de la Muzeul Poliției Române au organizat o activitate informativ-preventivă în cadrul campaniei “Vacanță în siguranță”.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Organizației Salvați Copiii, Asociației Provita Târgoviște 2003 și Hera Kids Afterschool.

Astfel, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale le-au prezentat copiilor echipamentul şi autospeciala din dotare.

Pentru antrenarea atmosferei, luptătorii au efectuat exerciţii demonstrative ce au cuprins tactici şi metode de intervenţie.

De asemenea, alături de copii a fost şi câinele polițist Nero, care, împreună cu instructorul său, i-au surprins pe cei mici cu abilitățile sale.

Poliţiştii de la prevenire au subliniat importanţa educaţiei în formarea tinerilor şi dezvoltarea personală a acestora, atrăgând atenţia asupra modalităţilor de petrecere a timpului liber.

Totodată, cei mici au fost informați despre consecinţele comiterii unor fapte antisociale, precum şi cu privire la dispoziţiile legale ce se aplică în situaţia comiterii unor astfel de fapte de către minori.

Polițiștii de la prevenire și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, alături de cei mici!

July 12 , 2018     24BN     Actual     252

Polițiștii de la prevenire și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, alături de cei mici!Polițiștii de la prevenire și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, alături de cei mici!

Astăzi, 12 iulie, structura de prevenire a criminalității, reprezentanții Bibliotecii Județene “I.H Rădulescu” și cei de la Muzeul Poliției Române au organizat o activitate informativ-preventivă în cadrul campaniei “Vacanță în siguranță”.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Organizației Salvați Copiii, Asociației Provita Târgoviște 2003 și Hera Kids Afterschool.

Astfel, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale le-au prezentat copiilor echipamentul şi autospeciala din dotare.

Pentru antrenarea atmosferei, luptătorii au efectuat exerciţii demonstrative ce au cuprins tactici şi metode de intervenţie.

De asemenea, alături de copii a fost şi câinele polițist Nero, care, împreună cu instructorul său, i-au surprins pe cei mici cu abilitățile sale.

Poliţiştii de la prevenire au subliniat importanţa educaţiei în formarea tinerilor şi dezvoltarea personală a acestora, atrăgând atenţia asupra modalităţilor de petrecere a timpului liber.

Totodată, cei mici au fost informați despre consecinţele comiterii unor fapte antisociale, precum şi cu privire la dispoziţiile legale ce se aplică în situaţia comiterii unor astfel de fapte de către minori.

COMENTARII

Lasati un comentariu:


Booking.com

ULTIMELE ARTICOLE

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

PINTEREST

COMENTARII

PMP Dâmbovița are candidat la alegerile europarlamentare
[October 06 , 2019, 22:06] Pentru ce au marul ala , ca sa ne faca scarba sa mai mancam si mere ??? Este o impertinenta foarte mare sa fim pacaliti sa asociem imaginea marului cu niste penali mincinosi . Mereu ii vezi cu marul dupa ei , imi face scarba sa mai mananc mere .

ALERTĂ! O femeie a dispărut de acasă!
[September 29 , 2019, 09:51]Da.

POLIȚIA DÂMBOVIȚA - 10 PENTRU SIGURANȚĂ
[September 06 , 2019, 15:45]dovada ca politistii sunt stupizi

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 05 , 2019, 18:40]Nu exista salvamari nicăieri pe tot litoralul

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 04 , 2019, 22:42]Pe plaja Davos de la Olimp nu a intervenit nimeni pentru al salva pe Silviu fiindca nu erau la datorie.lntr un tarziu au intră în apă de mântuială ca daca erau atenti el a fost foarte aproape.Scafandrii cu pompierii au venit a doua zi la ora 9si l au găsit foarte aproape de locul unde a dispărut si intr un timp foarte scurt.va transmite mama lui aceste stiri care a fost la fata locului.Rusine lor care spun că au sărit în ajutor.Pacat suntem o țară de neispraviti care ne e bine în scaunele tapit

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×