Home Politica Sanatate Economie Social Actual Administratie Cultura Sport Externe

Home

Politica

Sanatate

Economie

Social

Actual

Administratie

Cultura

Sport

Externe

Cupa 'Regele Mihai'. Casa Regală, eveniment important

Sâmbătă, 7 iulie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se vor afla într-o vizită cu caracter public la Turda şi Câmpia Turzii. La ora 12, Familia Regală va vizita Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Programul va cuprinde vizitarea simulatorului de zbor, a Unităţii Militare, a expoziţiei statistice (MIG-21 Lancer şi IAR-330 Puma), precum şi urmărirea unei evoluţii de zbor.

De asemenea, la ora 18.30, la Turda, Familia Regală va lua parte la Salina Equines Horse Trophy (SEHT), cel mai important eveniment hipic din Transilvania.

Cupa Regele Mihai! Cu această ocazie, Majestatea Sa Margareta va oferi trofeul câştigătorului Probei Obstacole, ce poartă, în acest an, numele Cupa Regele Mihai.

În aceeaşi zi, The Duke of Edinburgh's International Award, aflat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, îşi sărbătoreşte în cadrul SEHT aniversarea a 30 de ani de activitate la nivel mondial. Fundaţia derulează anual programe de educaţie non-formală pentru un milion de tineri din 140 de ţări.

Sursa: dcnews

Cupa 'Regele Mihai'. Casa Regală, eveniment important

July 06 , 2018     24BN     Actual     233

Cupa 'Regele Mihai'. Casa Regală, eveniment importantCupa 'Regele Mihai'. Casa Regală, eveniment important

Sâmbătă, 7 iulie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se vor afla într-o vizită cu caracter public la Turda şi Câmpia Turzii. La ora 12, Familia Regală va vizita Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Programul va cuprinde vizitarea simulatorului de zbor, a Unităţii Militare, a expoziţiei statistice (MIG-21 Lancer şi IAR-330 Puma), precum şi urmărirea unei evoluţii de zbor.

De asemenea, la ora 18.30, la Turda, Familia Regală va lua parte la Salina Equines Horse Trophy (SEHT), cel mai important eveniment hipic din Transilvania.

Cupa Regele Mihai! Cu această ocazie, Majestatea Sa Margareta va oferi trofeul câştigătorului Probei Obstacole, ce poartă, în acest an, numele Cupa Regele Mihai.

În aceeaşi zi, The Duke of Edinburgh's International Award, aflat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, îşi sărbătoreşte în cadrul SEHT aniversarea a 30 de ani de activitate la nivel mondial. Fundaţia derulează anual programe de educaţie non-formală pentru un milion de tineri din 140 de ţări.

Sursa: dcnews

COMENTARII

Lasati un comentariu:


Booking.com

ULTIMELE ARTICOLE

PAGINA FACEBOOK

TWITTER

PINTEREST

COMENTARII

PMP Dâmbovița are candidat la alegerile europarlamentare
[October 06 , 2019, 22:06] Pentru ce au marul ala , ca sa ne faca scarba sa mai mancam si mere ??? Este o impertinenta foarte mare sa fim pacaliti sa asociem imaginea marului cu niste penali mincinosi . Mereu ii vezi cu marul dupa ei , imi face scarba sa mai mananc mere .

ALERTĂ! O femeie a dispărut de acasă!
[September 29 , 2019, 09:51]Da.

POLIȚIA DÂMBOVIȚA - 10 PENTRU SIGURANȚĂ
[September 06 , 2019, 15:45]dovada ca politistii sunt stupizi

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 05 , 2019, 18:40]Nu exista salvamari nicăieri pe tot litoralul

Eroul din Olimp a fost condus astăzi pe ultimul drum
[September 04 , 2019, 22:42]Pe plaja Davos de la Olimp nu a intervenit nimeni pentru al salva pe Silviu fiindca nu erau la datorie.lntr un tarziu au intră în apă de mântuială ca daca erau atenti el a fost foarte aproape.Scafandrii cu pompierii au venit a doua zi la ora 9si l au găsit foarte aproape de locul unde a dispărut si intr un timp foarte scurt.va transmite mama lui aceste stiri care a fost la fata locului.Rusine lor care spun că au sărit în ajutor.Pacat suntem o țară de neispraviti care ne e bine în scaunele tapit

Această platformă folosește modulele cookie terțe pentru a vă face folosirea mai plăcută și pentru a îmbunătăți serviciile oferite.

Am inteles   Detalii
×