Urmărire ca în filme pe străzile din județul Dâmbovița! Un tânăr de 21 de ani a crezut că scapă de polițiști, dar s-a răsturnat cu autoturismul! Era băut și nu deținea permis de conducere
1 min read
Un tânăr de 21 de ani a pus pe jar Poliția după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor. Fuga a fost scurtă deoarece după câteva momente s-a răsturnat cu autoturismul. Acesta nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
”La data de 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 21 ani, din Crovu, care nu a oprit și și-a continuat deplasarea.
Ulterior, autoturismul a fost urmărit, pe DJ 91B, moment în care șoferul ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat.
Cei doi ocupanți ai autoturismului nu au suferit vătămări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu ar deține permis de conducere.
Totodată, acesta, fiind testat cu aparatul etilotest, a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Dâmbovița