Un nou pas pentru serviciile sociale din Dâmbovița: Centru de zi pentru persoane vârstnice inaugurat la Valea Voievozilor
1 min read
Comunitatea din Valea Voievozilor, comuna Răzvad, beneficiază de un nou centru dedicat persoanelor vârstnice, realizat printr-o investiție finanțată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 7,25 milioane de lei.
La inaugurarea Centrului de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a subliniat importanța unor astfel de proiecte pentru creșterea calității vieții seniorilor și pentru dezvoltarea serviciilor sociale din județ.
Noul centru a fost creat pentru a răspunde unei nevoi reale a comunității, oferind persoanelor vârstnice acces la servicii medicale și de recuperare, activități de socializare și programe menite să îi ajute să rămână activi și implicați în viața comunității. Totodată, beneficiarii vor avea parte de un mediu sigur și primitor, în care atenția, grija și respectul reprezintă valori fundamentale.
„Astfel de investiții țin de normalitate. Țin de responsabilitatea pe care o avem față de cei datorită cărora putem vorbi astăzi despre dezvoltare în județul nostru”, a transmis Corneliu Ștefan.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a reafirmat angajamentul administrației județene de a susține proiectele care aduc servicii publice de calitate mai aproape de oameni, în special în domeniul asistenței sociale, acolo unde nevoile comunităților sunt tot mai mari.