9 septembrie 2026

24breakingnews

Știri de ultimă oră

Schimbare spectaculoasă la Gura Ocniței: fostul sediu al Primăriei a devenit o clădire administrativă modernă

2 min read
Spread the love

O nouă investiție realizată cu fonduri europene a fost finalizată în comuna Gura Ocniței. Fostul sediu al Primăriei a fost reabilitat și transformat într-o clădire administrativă modernă, investiția ridicându-se la aproximativ 690.000 de lei.

La inaugurarea noii clădiri a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de primarul comunei Gura Ocniței, Liviu Vasilescu, de primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru și de primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae.

Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a urmărit transformarea unei clădiri vechi într-un spațiu modern, funcțional și adaptat cerințelor actuale ale administrației locale și comunității.

„Fiecare proiect din județ își are rostul lui, fie că vorbim despre administrație, infrastructură, sănătate sau educație, pentru că fiecare investiție aduce, la final, condiții mai bune pentru dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan.

Președintele CJ Dâmbovița a subliniat că investiția de la Gura Ocniței reprezintă un exemplu de valorificare eficientă a fondurilor europene, prin reabilitarea unei clădiri existente și transformarea acesteia într-un spațiu destinat comunității.

„Este încă un exemplu de bună practică și dovada că proiectele cu fonduri europene înseamnă servicii mai aproape de oameni și o viață mai bună pentru comunitățile din Dâmbovița”, a mai declarat Corneliu Ștefan.

Investiția se înscrie în seria proiectelor derulate în județ prin fonduri europene, administrațiile locale urmărind modernizarea infrastructurii publice și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.