Radar în fiecare zi, pe drumurile din Dâmbovița. Zonele în care polițiștii monitorizează viteza
2 min read
Pentru reducerea numărului de accidente rutiere și creșterea siguranței pe șoselele din județ, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară, în fiecare zi, acțiuni de supraveghere a traficului cu ajutorul aparatelor radar.
Echipajele sunt prezente pe principalele drumuri din județ, atât pe arterele naționale și județene, cât și pe străzile intens circulate din localitățile urbane, având ca obiectiv identificarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză.
Radarele sunt amplasate în zonele considerate cu risc ridicat de producere a accidentelor, inclusiv în municipiul Târgoviște și în orașele Găești, Fieni, Pucioasa, Titu și Răcari, unde traficul este intens și se înregistrează frecvent abateri de la normele rutiere.
Polițiștii le reamintesc conducătorilor auto că respectarea limitelor de viteză, adaptarea stilului de condus la condițiile de drum și menținerea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul din față sunt măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor.
Reprezentanții IPJ Dâmbovița precizează că aceste acțiuni au, în primul rând, un caracter preventiv, scopul lor fiind responsabilizarea participanților la trafic și reducerea riscului de producere a unor evenimente rutiere grave, nu aplicarea de sancțiuni.
Iată unde sunt amplasate aparatele radar, 28 iulie 2026:
Târgoviște: Calea Ialomiței-str. Gimnaziului-str. Magrini;
DJ 720 B Ulmi-Răzvad;
DJ 717 Aninoasa-Viforâta;
DN 71 Ulmi-Cuza Vodă;
DN 72 A Târgoviște-Ungureni-Gheboieni ;
DJ 711 Comișani-Bilciurești;
DN 72 Dărmănești-I. L. Caragiale;
DJ 710 AI. L. Caragiale- Moreni;
Oraș Găești: Str. 13 Decembrie-Str. 1 Decembrie-Str. N. Titulescu;
DN 61 Găești-Petrești-Uliești-Corbii Mari;
DN 7 Găești-Valea Mare;
DN 1 A Crevedia-Cornești;
DJ 711A Răcari-Colacu;
DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești;
DJ 701 B Tărtășești-Crevedia;
DN 71 Priboiu-Moroeni;
DN7-Lungulețu-Titu;
DJ 701-Cornățelu-Odobești;
DJ 701 A Braniștea-Plopu;
DJ 711 A-Serdanu-Potlogi;
DJ 711 D-Lungulețu-Potlogi