9 august 2026

24breakingnews

Știri de ultimă oră

Primarul Laurențiu Costache, mesaj de încurajare pentru elevii din Titu înaintea examenului de Bacalaureat

3 min read
Spread the love
Cu prilejul începerii probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026, primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, le transmite un mesaj de încurajare și susținere absolvenților de la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” și Liceul Tehnologic „Goga Ionescu”. Edilul îi îndeamnă pe candidați să abordeze examenul cu încredere și calm, subliniind că administrația locală a luat toate măsurile necesare pentru desfășurarea probelor în cele mai bune condiții, inclusiv în contextul temperaturilor ridicate anunțate în această perioadă.

„Dragi candidați ai Liceului Teoretic „I.C. Vissarion” Titu și ai Liceului Tehnologic „Goga Ionescu” Titu,
Începerea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat reprezintă unul dintre cele mai importante momente din parcursul vostru educațional. Este timpul în care cunoștințele, munca și perseverența din ultimii ani se transformă în șansa de a vă demonstra valoarea.
Vă reamintim că, din motive obiective și întemeiate, în sesiunea iunie–iulie 2026, probele scrise se vor desfășura în Centrul de Examen organizat la Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu.
Primăria Orașului Titu a luat toate măsurile necesare pentru desfășurarea examenului în condiții cât mai bune.
Vă felicităm pentru drumul parcurs până aici și vă încurajăm să priviți acest examen cu încredere, calm și optimism. Suntem convinși că veți da tot ce aveți mai bun, iar rezultatele vor reflecta efortul, seriozitatea și perseverența voastră.
Având în vedere temperaturile ridicate anunțate în această perioadă, vă recomandăm să acordați o atenție deosebită stării voastre de sănătate și să respectați câteva măsuri simple, care vă pot ajuta să susțineți examenul în cele mai bune condiții.
▶️ Recomandări importante:
➡️ Hidratați-vă corespunzător.
Din partea noastră, pentru a evita acest disconfort termic, fiecare candidat va primi apă în sala de examen.
➡️ Purtați haine lejere și confortabile, preferabil din in sau bumbac, și evitați expunerea prelungită la soare înainte de examen.
➡️ Prezentați-vă la Centrul de Examen în intervalul 07:30–08:30. După ora 08:30, accesul nu mai este permis.
➡️ Trebuie să aveți asupra voastră:
– actul de identitate;
– pix sau stilou cu pastă ori cerneală albastră (este recomandat să aveți și o rezervă).
📵 Nu introduceți în sala de examen telefoane mobile, ceasuri inteligente, căști, manuale, notițe sau orice alte materiale ori dispozitive interzise.
Dacă, din cauza căldurii, vă simțiți rău sau aveți orice disconfort, anunțați imediat membrii comisiei. În centrul de examen este prezent personal medical, pregătit să vă acorde sprijin.
Aveți încredere în voi și în tot ceea ce ați construit în acești ani. Intrați în sala de examen cu liniște și curaj, iar rezultatele vor veni pe măsura muncii voastre!
Mult succes tuturor candidaților și nu uitați că întreaga comunitate vă este alături și vă dorește inspirație, concentrare și să obțineți rezultate de care să fiți cei mai mândri!”