În zilele de 15 și 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru...
Astăzi, la invitația Excelenței Sale, Doamna María-Pía Busta-Díaz, Ambasadoarea Republicii Chile în România, am participat la inaugurarea Săptămânii Culturii Chiliene,...
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan, luni, 17 iulie, pe drumurile naționale, județene, pe cele din municipiul Târgoviște, dar...
Astăzi, se împlinesc 491 de ani de când numele orașului Fieni apare scris într-un document al vremurilor, a transmis deputatul...
Cutremur în România! Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a comunicat că astăzi a avut loc un cutremur...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal privind aplicarea tarifelor rutiere...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de...
Micuța Aylin Stefania, o fetiță din Moreni, a fost evaluată medical în Turcia acolo unde medicii au găsit o rezolvare...
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, continuă...
Jandarmii în cooperare cu polițiști și pompieri dâmbovițeni au organizat, astăzi, 14 iulie a.c., o acțiune de informare preventivă în...