9 august 2026

24breakingnews

Știri de ultimă oră

Investiție de aproape 5 milioane de lei la Priseaca! Corneliu Ștefan: centru ultramodern de recuperare pentru persoanele cu dizabilități, gata să primească beneficiari

2 min read
Spread the love

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat finalizarea lucrărilor la Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități „Iris”, din Priseaca, obiectiv aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.

Realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), investiția se ridică la aproximativ 4,9 milioane de lei și a presupus construirea de la zero a unei clădiri moderne, dotată cu aparatură de ultimă generație, destinată recuperării și reabilitării persoanelor adulte cu dizabilități.

„O nouă investiție care aduce speranță și condiții mai bune pentru dâmbovițenii care au nevoie de recuperare și îngrijire de specialitate”, a transmis Corneliu Ștefan, subliniind importanța dezvoltării infrastructurii sociale și medicale din județ.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, noul centru va oferi servicii de recuperare adaptate nevoilor fiecărui beneficiar. Printre acestea se numără consultații și diagnostic în recuperare medicală, servicii specializate de recuperare neuromotorie, kinetoterapie, fizioterapie, masaj, reeducare motorie, electroterapie, magnetoterapie, terapie cu ultrasunete, laserterapie și terapie cu unde scurte.

De asemenea, beneficiarii vor avea acces la servicii de abilitare și reabilitare, logopedie, consiliere psihologică, sprijin pentru integrare socială, precum și activități destinate dezvoltării deprinderilor manuale și dobândirii unor noi abilități.

Centrul „Iris” dispune de spații moderne și complet echipate pentru desfășurarea activităților de recuperare: sală de kinetoterapie, sală de masaj, cabinet medical, cabinet de logopedie, sală de consiliere psihologică, sală de consiliere socială, sală de magnetoterapie și sală pentru terapia cu unde scurte.