Aproximativ 4.000 de apartamente din Târgoviște, incluse în programele de reabilitare termică. Investiții de aproape 400 de milioane de lei
2 min read
Municipiul Târgoviște continuă unul dintre cele mai ample programe de modernizare a fondului locativ din ultimii ani, aproximativ 4.000 de apartamente fiind incluse în proiectele de reabilitare termică aflate în diferite stadii de implementare.
Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, investițiile destinate creșterii eficienței energetice a blocurilor de locuințe se ridică la aproape 400 de milioane de lei, fondurile provenind atât din programe europene, cât și din Programul Național Multianual.
În ceea ce privește finanțările europene, administrația locală gestionează proiecte în valoare de aproape 100 de milioane de lei. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o alocare de aproximativ 50 de milioane de lei, au fost modernizate energetic circa 450 de apartamente, lucrările fiind deja recepționate sau aflate în faza finală de recepție.
Totodată, prin Programul Regional Sud-Muntenia (PRSM), alte aproximativ 400 de apartamente beneficiază de investiții de aproape 50 de milioane de lei, proiectele fiind în prezent în plin proces de execuție.
Cea mai consistentă componentă a programului de reabilitare este reprezentată de Programul Național Multianual, prin care sunt alocate aproape 300 de milioane de lei pentru modernizarea unui număr important de blocuri din municipiu.
Reprezentanții Primăriei Târgoviște subliniază că programul oferă facilități importante proprietarilor. Contribuțiile financiare ale acestora sunt eșalonate pe o perioadă de 10 ani, iar în funcție de nivelul veniturilor pot fi acordate reduceri semnificative.
Autoritățile locale atrag însă atenția asupra unei condiții esențiale pentru includerea unui imobil în programul de reabilitare termică. Conform legislației în vigoare, primăria nu poate interveni asupra proprietății private fără un mandat legal. Astfel, existența unei Asociații de Proprietari și depunerea documentației complete reprezintă condiții obligatorii pentru accesarea programului.
Blocurile care nu au constituit o asociație de proprietari sau care nu au depus actele necesare nu pot fi incluse în proiectele de reabilitare termică, indiferent de disponibilitatea fondurilor.
„Modernizăm municipiul Târgoviște”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan, evidențiind amploarea investițiilor care urmăresc reducerea consumului energetic, creșterea confortului locatarilor și îmbunătățirea aspectului urban al orașului.