Primarul de la Șelaru se alătură Partidului Social Democrat: „Din prima zi de mandat, PSD Dâmbovița a fost alături de toate proiectele și investițiile din comuna noastră”
1 min read
Primarul comunei Șelaru, Matei Gheorghiță, se alătură Partidului Social Democrat! Edilul și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat din partea PSD Dâmbovița.
Acesta explică gestul de a intra în echipa lui Corneliu Ștefan, datorită faptului că încă din prima zi de mandat la Primăria Șelaru, PSD Dâmbovița a fost alături de toate proiectele și investițiile din comuna pe care o conduce. Edilul a fost ales în 2020 pe listele ProRomânia ca primar al comunei Șelaru
Iată ce a declarat primarul Matei Gheorghiță:
„Dragii mei consăteni,
Vă anunț că la alegerile din 9 iunie voi candida pe lista PSD Dâmbovița! Decizia este una mai mult decât normală, având în vedere că, încă din prima mea zi de mandat la Primăria Șelaru, PSD Dâmbovița a fost alături de toate proiectele și investițiile din comuna noastră.
Cu sprijinul dumneavoastră, echipa PSD va avea, de asemenea, o prezență și mai puternică în Consiliul Local, pentru a continua toate lucrurile bune pe care, împreună, le-am început în Șelaru.
Vă mulțumesc pentru susținere și, începând cu 9 iunie, alături de PSD, vom asigura continuitatea de care comuna noastră are mare nevoie!
Primarul dumneavoastră,
Matei Gheorghiță”