Staționezi cu motorul pornit? Te poți alege cu o amendă usturătoare
1 min read
După ce a trecut tacit de Senat, legea care interzice staționarea cu motorul pornit în orașe este cu un pas mai aproape de implementare.
Comisiile de specialitate nu i-au mai întocmit un raport suplimentar de respingere după ce Guvernul a transmis Parlamentului că susține inițiativa.
Senatul a adoptat, așadar, tacit inițiativa legislativă prin care se interzice staționarea mașinilor cu motorul pornit în municipii si orașe, după ce termenul de dezbatere a fost depășit.
Proiectul prevede interzicerea staționării autovehiculelor cu motorul pornit, în orașe și municipii, cu excepția acelora care sunt autorizate să utilizeze semnalele speciale de avertizare luminoase, cum ar fi ambulanțele, mașinile de pompieri, de poliție, sau de transport marfă, care necesită putere de la motor pentru funcționarea refrigerării.
Demersul, menit să reducă poluarea în zonele aglomerate, a pornit de la de la o inițiativă civică dezvoltată în București.
Mai exact, în primăvara lui 2023 asociaţia Ecopolis a montat, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, senzori de monitorizare a calității aerului în 44 de puncte din București, dintre care 23 au fost la școlile vizate prin proiect, scrie stiripesurse.ro