Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a fost alături de cetățeni la manifestările prilejuite de Zilele municipiului Târgoviște și Ziua comunei I.L.Caragiale
2 min read
Președintele CJD, Corneliu Ștefan , a fost prezent astăzi, la Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Biblioteca Județeană Dâmbovița, ca parte a Zilelor Municipiului Târgoviște, apoi a mers la I.L.Caragiale pentru a fi alături de locuitori pentru a sărbători ziua comunei.
„Am participat, astăzi, la Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Biblioteca Județeană Dâmbovița, ca parte a Zilelor Municipiului Târgoviște.
La cea de-a 22-a ediție, am avut ocazia să întâlnim un public cunoscător al evenimentelor de acest gen, care a avut la dispoziție o mare varietate de titluri, pentru toate gusturile.
Îmbucurător este și faptul că, de la o ediție la alta, pasiunea pentru lectură crește, dar și că în ciuda tendințelor digitale, cărțile în format fizic sunt la mare căutare.
La Mulți Ani, Târgoviște!
La Mulți Ani, târgovișteni!”, a transmis președintele CJD
De asemenea, prezent la I.L.Caragiale, Corneliu Ștefan a precizat:
„O sâmbătă frumoasă petrecută la Ziua Comunei I.L. Caragiale, alături de colegi, prieteni și, bineînțeles, de oamenii din localitatea care poartă numele marelui dramaturg român.
Sărbătoarea comunei a fost întregită de premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, un adevărat exemplu pentru noi toți, dar și de acordarea titlului de Cetățean de Onoare, post-mortem, profesorului Stanciu Cărpernaru.
În memoria profesorului, care și-a început studiile la școala din Ghirdoveni, a fost dezvelită o placă în semn de prețuire pentru contribuția adusă în materia dreptului comercial românesc.
Le urăm tuturor „La Mulți Ani”, sănătate și succes în tot ce și-au propus!
La Mulți Ani, I.L. Caragiale!”